– Tu stii ca omul este o fiinta slaba, incepu povestirea Andrei. Slaba in fata multiplelor ispite si tentatii care-i apar sub diferite forme si moduri. Pe de alta parte, pentru acelasi om, mare parte din timpul sau este preocuparea “de-a ciupi” din ispite, dar daca se poate “cu acoperire”. Cu alte cuvinte sa beneficieze, sa poata face unele abuzuri, dar sa nu aiba nici mustrari de constiinta, “sa-si legalizeze” poftele. Multa pierdere de vreme s-a risipit cu acele tertipuri si motivatii care, in fata semenilor si ai lui Dumnezeu, sa fie “legale”. N-a uitat ca in rugaciunea de toate zilele sa arunce vina mai departe, daca celelalte n-au “prins”, formuland-o: “Si nu ne duce, Doamne, in ispita”. Acum, cu justificarea plauzibila, cu toata fiinta si cu constiinta “adormita” se arunca in desfatari, in placeri, in pofte si ispite care pana acum erau doar vise interzise, acum a gasit forma de “legalizare”. Trei dintre ispite au facut istoria lumii. Setea sau lacomia de inavutire, care pot justifica vreo doua mii de ani de razboaie, ravnirea la femeia altuia, metoda prin care a disparut Troia, au motivat incesturile “capetelor incoronate” din nordul Europei, crimele pasionale si chiar politica mai multor state (Mazarin, Talleyrand, Ecaterina) si altele si ultima pofta, mai deosebita – placerea de-a bea, de-a manca, cele care motiveaza narcisismul unora. Vorbind de prima ispita, de-a aduna averi carora nu le mai simti gustul, este un exemplu la noi deosebit de actual. Acelasi coleg, acelasi vecin, cu aceleasi posibilitati pana mai ieri, acu-i apare o “casuta” in curte, o masinuta, dar am avut si inca avem salarii egale. Sigur ca mai sunt si minuni. Te trezesti peste noapte c-o mostenire, dar aceste sunt minuni, adevarate minuni. In povestea noastra nu ne propunem sa barfim pe toata lumea ci doar sa relatam in contextul celor mai sus scrise, intamplarea ce-a zguduit un sat. Femeia despre care-ti povestesc, la cei 32 de ani ai sai, Voichita era o femeie frumoasa. Era frumoasa nu numai prin tinerete, ci si prin sarmul aparte pe care-l avea aceasta fiinta, fiind considerata cea mai frumoasa din sat. Frumusetea ei era dublata si de-o veselie molipsitoare. Cu ori cine se intalnea ii “rapea” un zambet, ii dadea o buna dispozitie si-l mai abatea de la ganduri. In ultimul timp iesea tot mai rar din casa…Unele zvonuri spuneau ca ii merge spre divort…casnicia. De ce, cum s-a ajuns la asta, nimeni nu stia, si tot asa nimeni n-ar fi putut spune ca i-au auzit vreo data pe soti certandu-se, pe Achim si pe Voichita. Achim nu era o frumusete dar “mai frumos ca dracul era”. Nu era nici tare priceput si nici tare aspru. Se apropia de 40 de ani si numai de doua ori a fost baci si numai la cei de la “intovarasire”. L-au luat aia ca cei cu adevarat buni nu s-au “inscris” si, neavand pe altul, l-au luat pe Achim, el fiind cel mai batran cioban. Calitatea muncii sale in acest post, nu se ridica la binecunoscutele pretentii ale acestei profesii. In afara de cele zise, nici la capitolul cinste si onestitate nu statea mai bine. De aceea multi erau intrigati: “cum de nu-si cauta o alta ocupatie, daca de aceasta nu-i stapan”, cum ar fi taiatul lemnelor, la mina, sau pur si simplu sa munceasca la o intreprindere. Dar, cum am mai spus, nici harnicia nu-l dadea afara din casa! Intre barbati, Achim nu era prea agreat. Era bautor, se apuca de povestit si atunci nimeni nu-l mai oprea, iar cand povestea, ii sarea scuipatul din gura vrand sa fie prea convingator, devenind dizgratios. Din aceste motive nimeni n-ar fi fost mirat daca Voichita ar fi divortat de Achim, cu toate ca erau casatoriti de vreo zece ani si aveau si un baietel de opt ani. Cam astea erau datele problemei vazute din exterior, dar nimeni nu stie ce-i in casa omului, da’ asta nu-i bine sa te pronunti in nici un fel in problemele care-i privesc pe soti. Totusi, prezenta Voichitei in sat era din ce in ce mai rara. Satul parca-i simtea lipsa si zambetul ei atat de cunoscut s-a transformat intr-o grimasa, in coltul gurii, parca i s-ar fi ofilit. Unele femei mai curioase incercau s-o “descoasa”. Altele ii chestionau copilul, dar multe nu si-au primit raspunsul. Pentru ca ea isi ascundea suferinta, unii au conchis ca: “precis are o boala femeiasca”.