Cum intre doua examene erau 1-2 zile libere, absolventii care erau interni isi umpleau timpul cu diverse jocuri, sau cu simple plimbari in livada din apropierea internatului, a blocului de locuinte ale profesorilor. Cu doua saptamani in urma Todut a intalnit o fata, intamplator. Toate cunostintele sunt intamplatoare, dar ei s-au ciocnit pur si simplu involuntar. Cerandu-si scuze reciproc, au constatat ca, de fapt, ea nu era o buna cunoscatoare a limbii romane, iar el a limbii maghiare. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceea au inceput sa se vada zilnic. Pe parcurs au constatat ca fata stia “ceva” romaneste dar nu excela in expresii si normal nu dorea sa fie “prinsa” pe picior gresit, lucru inacceptabil cand faci o noua» cunostinta, iar Todut, ca ardelean, cunostea “ceva” maghiara dar nu atat cat sa poata “vraji” o fata… Cert e ca aceasta prietenie pe aceste lipsuri s-a legat si s-au ajutat unul pe altul sa dobandeasca cat mai multe cunostinte in limba celuilalt.
Cat erau impreuna timpul trecea placut, trecea frumos si incepeau sa se vada primele semne ale unei viitoare prietenii intre el si domnisoara Eva. Caracteristica acestei prietenii era staruinta fiecaruia in a-1 ajuta pe celalalt, de-a se sti face util unul altuia, pe un fond de sinceritate reciproca, cu minciuna de complezenta cu care au abordat cunostinta lor, ca nu-si cunosc limba, fapt la care tineau.
Fata era frumoasa si mai avea si un par lung ce innebunea orice barbat – ce bine este ca femeile nu stiu acest lucru! – par ce-i mangaia soldurile, strans intr-o coada mai groasa ca bratul unui barbat voinic.
Eva era nepoata unui profesor de al lui Todut si, fiind in vacanta, era in vizita la unchiul sau, vizita de altfel plina de neprevazut… Todut ii dedica ei tot timpul liber si in acest fel intamplatoarea lor cunostinta, se transformase pe nesimtite intr-o veritabila prietenie existand si vointa din partea fiecaruia de-a se debarasa de minciuna de complezenta cu care au inceput aceasta frumoasa prietenie si pe care si-o doreau sincera, fara, nici o pata. Acest lucru prindea contur prin inceputul unei conversatii coerente si destul de limpede intre ei, avand o deosebita intelegere din partea fiecaruia, fapt remarcat de Todut, pe care gandul ca s-ar putea indragosti unul de altul il speria. Nu mai aveau de petrecut impreuna nici macar o saptamana. El urma sa paraseasca orasul in care facuse liceul. O prietenie, ba mai mult o dragoste ar incurca foarte mult lucrurile, complicandu-le viata amandurora. Apoi cine s-ar simti bine stiind ca undeva, cineva sufera pentru el, cu atat mai mult cu cat, a inceput sa tina la Eva si s-o pretuiasca la nivelul sentimentelor ce era capabila sa le traiasca.
Asta fiind situatia si nedorind sa-i cauzeze vreo neplacere, Todut s-a hotarat ca la viitoarea lor intalnire, sa abordeze acest neplacut subiect, pentru a preintampina o viitoare gafa, regretabila in situatia lor. Si pentru a evita situatiile penibile ce ar putea rezulta, din conversatiile lor, desfasurate mai mult dupa limbajul mutilor, pentru a realiza o conversatie mai coerenta, a conchis sa-si ia un coleg care sa-i mijloceasca interpretarea discutiilor bilingve.
Todut “de mana” cu Achim “translatorul”, s-a dus la intalnirea in trei. Om precaut Todut “la instruit” pe Achim, despre scopul discutiilor, despre cum doreste sa iasa aceste discutii si “tactul” la care se asteapta sa dea dovada Achim. Bune au fost toate, cu mica observatie, universal valabila ca: “socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ”.
Todut, prin translatorul lui, incerca sa-i explice Evei de zadarnicia infiriparii unei prietenii in aceasta conjunctura, cand de fapt trebuie sa se desparta fara nici-o sansa de-a se reintalni. Pe masura ce Achim “se lupta” sa-i traduca expozeul lui Todut, intristarea se
cuibarea in sufletele celor trei participanti. in discutiile purtate de Todut in preajma Evei n-a rostit nici-o data nici un cuvant unguresc, pentru simplu motiv ca Eva se “descurca” destul de bine in “romaneste” si el se jena sa rosteasca cuvinte care inca nu le-a mai rostit, dar la multe dintre ele le stia sensul. in acel .moment se intampla o ciudatenie. Achim se pare ca nu-i era indiferenta Eva si din tradus in tradus a inceput el sa se “perpeleasca”, ceea ce l-a dus la cateva “lapsusuri”, proverbiale de altfel, si-i solicita ajutorul lui Todut la traducere. Toate ar fi trecut neobservate daca macar ce meserie avea tatal lui Achim sa-si fi adus aminte “translatorul de ocazie”. in momentul in care Todut “i-a tradus”, Eva a starnit o intreaga furtuna.