A facut pe bucatarul ca sa-si inzdraveneasca nevasta, apoi si-a incheiat lucrul prin casa dupa care a cazut intr-un somn de mai bine de douazeci de ore. Acum se simtea bine si
el. Trecuse peste aceste greutati ce s-au abatut asupra casei lui.
Viata se scurgea in liniste, fetita crestea, era vioaie Si foarte frumoasa.
Dupa cativa ani au mai avut si un baietel, ceea ce
a fost un nou prilej de bucurie si fericire in casa lor,
fiindca stiut e ca cei ce nu au copii de ambele sexe nu sant parinti completi.
O familie cu baieti e mai animata, mai zglobie, mai ravasita. Aici niciodata nu gasesti lucrurile acolo unde au locul lor. Fetele nu trebuie impulsionate, indrumate, ele avand spiritul de ordine innascut (poate de aceea nu trebuie sa faca armata), in schimb ele sant mai moi in miscari. Baietii au tendinta de-a sari peste cal, in timp re fetele coc mai mult un gand, o idee, pana devine judecata.
Parintii ce au numai baieti tot timpul sant in alerta, tot timpul trebuie sa stie unde sant, sa le cunoasca relatiile si nu de putine ori sant derutati de modul in care reactioneaza sau se exprima odrasla lor. Daca pe baieti trebuie sa-i feresti de ei insisi, pe fete trebuie sa le aperi de altii. Cel mai greu lucru pentru parinti este prevenirea unor devieri de conduita atunci cand copiii lor isi gasesc un „dascal” cu numai cativa ani mai mare si care le preda tainele prostiei sau abeceul aventurilor. Deci, un parinte care are numai baieti sa nu se mire daca in-caruntirea lui va incepe cu 5—10 ani mai devreme decat Ia ceilalti parinti. Cine nu are baieti nu poate sti ce inseamna zeci ele perechi de pantaloni rupti si carpiti ? Nimic nu se compara cu bucuria unei plimbari in cursul careia parintii si-si urmeze fetita si baietelul tinandu-se de manute sub privirile admirative ale celor din jur. Cam asa gandea Grasin despre familie.
Dupa ce__s-a facut mai marisor, Silviu, ca asa il chema pe baietel, a inceput sa-si insoteasca tatal la toate muncile barbatesti. Deci a inceput educatia fiului, perioada de viata total diferita ele cea anterioara. Acum se intelegeau intre ei ca barbatii, iar munca nu-i lasa copilului prea mult timp de zbenguiala. Avea indatoririle iui in gospodaria familiei.
Ocupat mereu cu grijile gospodariei, Grasin nici nu a bagat de seama cum fata i-a crescut, iar azi-miine vor aparea si petitorii. Acest lucru crea o problema, intrucat pamantul intregii familii se lucra in devalmasie si nimeni nu avea dreptul sa-1 ciunteasca, asa ca nu-i va putea da zestre fetei numai daca. . .
Imediat dupa razboi au dezvelit gropile arse in care isi tinusera ascunse alimentele ca sa nu fie rechizitionate. Multe din cerealele adapostite acolo au ajuns borhot de tuica. Cam greu a fost cu cazanul, dar pana la urma i 1-a vandut un evreu. Acum din cantitatile de cereale ce le prisoseau faceau tuica: din mere, prunc, malai, cartofi, din orice. Cum taranii nu aveau cartele si nici posibilitati sa-si cumpere alcool, oficial si-1 putea produce fiecare, dar nu din alimente de calitate, ci mai ales din malai, cartofi.
Asa ca platind statului uium pentru cazan, Grasin a inceput sa produca tuica. A fieri tuica pentru el, a fiert si pentru altii si asa s-a croat aici un vad. Satul s-a obisnuit sa-si aduca borhotul pentru fiert la Grasin. Cum exact in perioada muncilor agricole mergea si cazanul, Grasin era obligat sa-si angajeze niste oameni pentru treburile lui din gospodarie. Era bun cazanul, dar pamantul trebuia sa fie lucrat la timp. El ne hraneste si nu ne inseala niciodata daca-1 lucram cum trebuie.
Ajungand la o asemenea concluzie, Grasin si Valeria au maritat-o pe Iftinia cu un var de-al doilea. Baiat frumos, respectuos, facea parte dintr-o familie instarita, iar pamantul ramanea intreg. Iftiniei i-a placut de barbatul ales de parinti. Era un fecior cum multe fete si-ar fi dorit, frumos, tandru. Pentru ea era cel mai bun. Unele femei insa susoteau cand o vedeau, altele se fereau de «a, pe motiv ca a ales si ea o casnicie „de sange”, cum auzea spunandu-se din ce in ce mai des despre ea in sat. A inceput sa-i fie groaza sa mai mearga acasa.
Mama-sa nu fusese de acord cu o asemenea casnicie intre neamuri apropiate, dar peste voia lui Grasin nu se putea trece. Iftinia s-a dus la mama-sa sa se sfatuiasca si dupa multe discutii ajuns la concluzia ca-i mai mic pacatul despartirii, decat sa traiasca o viata cu varu-sau de-al doilea.