Ghinion
Curând doar l-a lovit năpasta
Şi a rămas în voia sorţii,
Dar si-a înlocuit nevasta
Cu una ce-ar scula şi… morţii.
Morţii cu morţii şi viii cu… viile
Ideea e fenomenală,
Dar n-am făcut din ea un ţel;
Da-ntr-o ocazie “banală”
L-am respectat pe… Păstorel!
Gavril Moisa, Cluj-Napoca
REZULTATELE CONCURSULUI REVISTEI „SPINUL”
După evaluarea epigramelor reţinute, în anul 2009 s-a obţinut punctajul următor, transformat în premii:
Premiul I
Vasile Larco, Iaşi, 12 puncte;
Premiul II
Gh. Constantinescu, Braşov, 11 puncte;
Premiul III
C-tin Cristian, Galaţi,10 puncte
Ii felicităm pe câştigători şi adresăm calde mulţumiri tuturor participanţilor la concursul revistei “Spinul” în anul 2009.
Sa ne voteze cineva !
Ne bat alegerile-n poartă,
Politicienii îşi aşteaptă,
Spasiti si cocotati pe liste,
Cu mii promisiuni promise
Şi conturile larg deschise,
Ferice soartă.
Cât fu campania, agale,
Ei, la tv-uri şi-n jurnale,
Cu tonul grav şi verbul gros,
In mod subtil sau dubios,
Pe faţă, unii chiar prin dos,
Şi-au dat la “gioale”.
De-o luna-ncoace,-n ritm voios,
Dau cu poporul la baros,
Spitale, şcoli, ei vizitează,
Cu Dacia se deplasează,
Iar. noaptea-ntreagă, toţi visează
Acelaşi os.
Din Centru “catindaţi”pe plută
Provinciale liste-“ajută”,
Sunt “neicuşori” ce dorm de sting
Şi “puicuşori” ce mâna ling,
Iar clopoţeii clinga-cling
Şi dă-i şi luptă.
Ei zic cum că vor face totul,
Convinşi cum că vor prinde potul.
De-aceea, stând să judecăm,
Alegătorii, toţi, jurăm
Ajunşi la urne să le dăm
In cap cu votul.
Ioan Firte Adi