Tuesday, December 29th, 2009 | Scriitor:

MIHAI DANIELESCU
PLOIEŞTI

Il găsim în Dicţionarul bio-bibli-ografic din anul 2003 la personalităţi prahovene. Este un tehnician care stăpâneşte grafica, caricatura, dar şi epigrama. Colaborează la ziare şi reviste de umor din 1963, respectiv 1968. în perioada 1963-2009 a apărut cu epigrame în 48 de publicaţii umo-ristice, din care: 27 ziare şi reviste, 18 volume colective şi 3 volume proprii. Creaţia sa este recunoscută şi apreciată la nivel naţional.

In zilele trecute am primit la redacţie mai multe epigrame pline de sevă, ironie şi umor. Redăm doar şase spre bucuria şi deliciul cititorului.

La doctor

Ca să-şi facă un debut,
Doctoriţa stagiară,
Două ore m-a ţinut,
Nu-năuntru… ci afară.

Unui dentist

Când mă duc să-mi fac dantura,
Pentru mine, e-un calvar:
Nu mă doare pilitura,
Cât mă doare-n buzunar.

Concediu

Am plecat convinşi la mare,
Tot aşa ca şi-n alţi ani,
Să ne-ntoarcem arşi de soare
Şi-am venit pârliţi… de bani.

Paradox democratic

Un paradox nu se explică,
Oricât am fi de curioşi.
Natalitatea-i tot mai mică,
Dar proştii tot mai numeroşi.

Fostul meu şef

Şi azi când mă-ntălnesc cu el,
M-aplec cu stimă idolatră,
Că i-am rămas total fidel
Şi poate voi găsi o piatră.

Roata istoriei

Roata lumii e rebelă,
Parcă suntem blestemaţi,
Că învârt la manivelă
Numai oameni nechemaţi.

Prozodia, muzicalitatea versurilor şi poantele dovedesc că autorul are har poetic şi spirit sclipitor, dând noi străluciri epigramei, făcându-ne să zâmbim şi să trecem mai uşor peste poverile vieţii şi peste neîntreruptul circ întreţinut în plina criză de către clasa politică de azi.

Nistor I. Bud

Category: revista spinul
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.