O şedinţă extraordinară

Pe 6 iulie 2004 ne-am adunat, după telefoanele date de Dl. Şiman, din nou, sau poate: iarăşi la renumitul local „Butoiaş”, ocazie cu care au mai răspuns la telefon doar domnii: Bud, Filip, Mihai, Şiman şi subsemnatul. Vremea era atât de încinsă că numai domnul Mihai s-a mai putut abţine să nu bea o bere, ceilalţi… cu toate că, spre sfârşitul întâlnirii noastre, peste noi au venit şi câteva ropote de ploaie, care i-a răcorit şi pe acei care n-au ajuns la mult râvnita halbă cu bere, băutură care nu prea stinge ea setea, dar are meritul că după ’89 se serveşte şi rece. La această întrunire ne-am văzut cu cunoştinţa noastră mai veche, chelnerul, care după grimasa făcută, ne-a dat de înţeles că şi el ne recunoaşte. Ce mai, oamenii veniţi de la băi, l-am numit pe domnul Filip, altul după un efort îndelungat care s-a materializat într-o carte de referinţă, ultimele lui succese în silvicultura românească, dar şi pentru învăţământul de profil, ori pentru cultura generală. Este vorba despre prodigioasa muncă intelectuală şi profesională a domnului ing. Bud Nistor. O perioadă mai lejeră în domeniul socio-intelectualităţii pentru domnul ing. Mihai, dar fără pauză la masa de scris şi ceva mai stresantă pentru domnul Şiman, care în afară de treburile impuse, mai trebuie să „pertracteze” cu unii reprezentanţi ai presei pentru a ne publica „roadele producţiei” , dar şi strângerea, şi “cizelarea” acestor materiale. În schimb eu sânt de patru zile în concediu, şi evident că de atunci sarcinile şcolare s-au estompat. Vedeţi câte poveşti nu s-au spus? Norocul domnului Şiman a fost c-a sosit puţin mai devreme şi a apucat să-şi aranjeze şi pune la punct materialul ce urma să-l avem în lucru, să-l definitiveze, deoarece avea şi domnia sa destule altele de povestit şi de comunicat. Bunăoară un profesor universitar din Iaşi, a făcut o enciclopedie a epigramei sau o racolare a celor mai bune epigrame ale fiecărui epigramist cunoscut din ţară. Dintre acestea se vor publica doar una de fiecare persoană. Astfel a adunat 300 de epigrame într-o carte, în care spre fala noastră, este „prins” şi domnul ing. Micle şi prof. Şiman. Preţul cărţii este circa 100.000 de lei şi se numeşte chiar aşa UNA BUNĂ. Întrebarea era câte bucăţi să comandăm din acest volum? S-au mai vehiculat, cu această ocazie, şi alte idei, alte vorbe, vorbele care a pus cele mai multe probleme, s-a dovedit a fi convocarea următoarei întruniri cenacliere la Fersig, la casa de vară a domnului prof. Filip. Cu o astfel de ocazie, în care domnia sa ne va prezenta roadele muncii sale extraintelectuale, cu prioritate cele gospodăreşti, dar şi acele la care am putea să-l şi apreciem cu una sau două margarete, (ori poate cu urzici). Printre aceste preocupări există şi una care se referă la modalităţile de-a face “zeama de prune”, cireşe sau alte “ingrediente”, că pe ce-a de vişine e greu de-o apreciat proaspătă. Modalitatea de deplasare şi contribuţia fiecăruia, în versiunea desfăşurării cenaclului la Fersig, a rămas tot în sarcina domnului preşedinte Şiman care are plăcerea, cu această ocazie, să-şi şi hrănească colaboratorii. Aşa, da preşedinte. Să ne trăiască!
Ca să ne fie apreciate şi discuţiile, că munca ne-a fost rodnică, s-au pornit câteva valuri de ploi scurte, cărora meteorologii le spun averse şi care mai înseamnă şi belşug dacă-s fără gheaţă. Aşa că toate cele hotărâte au rămas bătute-n cuie, prilej cu care domnul Filip mi-a adus aminte de alte “cuie” din alte vizite, bunăoară tot aici la Fersig concepute. Cu bucuria revederii, a deşertării poveştilor fiecăruia, a împlinirii, ne-am despărţit de acest locaş primitor pentru noi, (cât am stat noi în şedinţă, chelnerul n-a mai avut alţi clienţi) cu gândul la următoarea întâlnire.
Când scriu aceste rânduri, primele epigrame din cele avizate în această şedinţă au fost publicate deja în „Graiul Maramureşului” de joi 17 iunie 2004.