Ca de fiecare dată când pornim de acasă şi astăzi ne-am făcut planuri de cum v-a decurge această întâlnire. Cu toate că în gândurile sale fiecare “o aranjează” frumos, întotdeauna “cel cel-şi bagă coada”, are şi partea lui de suspans. Fiecare cunoştea data acestei şedinţe, cu toate acestea, domnul Filip le-a reamintit telefonic ora şi ziua de întâlnire. Ar fi o remarcă: cu toate că este redactorul revistei SPINUL şi directorul ei, domnia sa este de-o gentileţe aparte, şi uneori ne e jenă nouă de câte ori roagă pe acei membri uituci, să aducă materialele necesare redactării revistei, materiale promise de fiecare …şi uneori uitate de toţi. Cred că fiecare îşi cunoaşte dorinţele şi îndeletnicirile şi ar trebui să facă acest pas din proprie iniţiativă.
Trecând peste acest episod cu repetiţie frecventă, azi 18 septembrie era ziua în care, trebuia s-o sărbătorim pe doamna Viorica Găinariu care a împlinit 55 de ani şi cu aplombul dânsei, cu acea insistenţă uneori enervantă la o temă dată, a adus poate cele mai multe premii şi diplome în numele Clubului nostru, datorită hărniciei şi acribiei sale, care poate nouă să ne fi părut mai agasante, dar la alte “case”, cum ar fi Vişeul, Brăila, Buzăul să fie considerate normale. Trebuie să menţionez că noi încă nu ne-am gândit să-i dăm o diplomă, cu toate că ar fi fost îndreptăţit acest lucru, şi ar fi posibil ca la aniversarea de cinci ani a existenţei revistei noastre, să trecem şi peste acest handicap de-a ne realiza şi unele diplome proprii, pe care tot domnul Ardelean ni le poate face.
La începutul acestei şedinţe aniversare, sala Cenaclului arăta ca un câmp de manguste, animalele acelea simpatice care se ridică pe lăbuţele din spate şi-şi urmăresc duşmanii. Şi capetele noastre oscilau ca nişte radare, dar nu aşteptam duşmanii ci pe domnul preşedinte care numai nu dădea Domnul să sosească, cu toate că de acasă plecase. Domnul Bud Nistor, senator de drept al acestui Club, a considerat că este de datoria sa să “pornească” lucrările acestei întâlniri şi mi-a dat mie cuvântul, eu care de această dată aveam pregătite trei tipuri de materiale: deoarece deţin “procesele verbale” ale şedinţelor care s-au adunat la circa 60 de pagini A-4, din care doresc să scot o carte despre existenţa acestui club, dacă fiecare membru, îmi va da un scurt curriculum vitae cu poză. Am solicitat acest lucru, pentru a umaniza puţin crezul unor persoane din afara clubului care nu ne cunosc numai prin epigrame, să vadă că în viaţa de toate zilele, avem cu totul alte preocupări şi licenţe, să ne intregească imaginile noastre personale ca oameni ai acestei societăţi. Propunerea a fost bine primită. Dintre cărţile pe care le-a primit domnul Şiman la Brăila pentru a cunoaşte oameni de valoare din domeniu, s-a nimerit ca Ştefan Lipca să
nu fie chiar ceea ce am crezut şi asta datorită faptului că “Versurile” şi Problemele cu..chiţibuş”, nu îndreptăţeau răspândirea cunoaşterii dânsului într-un areal mai mare decât era cunoscut. Şi după acest material am citit “ÎNTRODUCEREA” la viitoarea carte, moment în care a apărut şi domnul Şiman, dar numai până la geamul sediului, moment în care m-am oprit din citit, fază la care inexplicabil Şiman s-a întors şi a plecat. Eu m-am străduit să-mi termin lectura, preţ de o pagină, timp în care Şiman s-a întors, şi-a ocupat locul la masă şi a început să tragă tare pe noi, acei care folosim “sigla Spinului” la ziar fără al consulta. Ameninţările aveau şi o tentă de viitor. Un alt ziar local, INFORMAŢIA DE MARAMUREŞ, ne solicita epigrame dar după cum spunea domnul Şiman, numai sub sigla Clubului şi să nu încercăm să înfluenţăm cumva redactorii ziarului de acolo, deoarece ei nu vor ceda. S-a mai reluat cererile domnului Culicovschi pentru materialele şi banii necesari realizării acelei antologii de epigrame, cu concursul activ al fiecărui epigramist din ţară. Ni s-au împărţit “regulamentele” Uniunii Epigramiştilor din România, un material prin care ni se cere o subordonare benevolă a Clubului Spinul, domniilor lor, un document care mi-a întunecat sufletul, deoarece venea din vremurile pe care de 17 ani le considerăm apuse. M-am ataşat de acest club pentru prietenia care leagă personalităţile care au format acest club, pentru calitatea oamenilor şi nicidecum să fiu subordonatul “unora” care în funcţie de câţi membri vor avea în subordine, domniile lor, îşi vor face sedii, îşi vor angaja papiţele şi pe undeva noi, vom ajunge să le cerem lor voie să publicăm probabil ce “excelenţele” lor vor accepta. Mi-am spus părerea în şedinţă şi de nu se v-a putea altfel, atunci acesta v-a fi ultimul “proces verbal” scris de mine, fără să fiu “sancţionat” conform noului regulament. M-am săturat de câţi s-au folosit de munca şi viaţa mea în trecutul regim şi nu doresc să port o pălărie mai uzată ca “bună ziua”. Era bine dacă nici nu s-ar fi pomenit de această tendinţă de dominare într-o zi aniversară. Vă rog să vă uitaţi cu sinceritate în sufletul domniilor voastre şi gândiţi profund:”Cât din timpul considerat numai al vostru, în final a fost aşa. O să constataţi cu tristeţe că fiecare dintre noi am fost manipulaţi, cu sau fără intenţie întreaga noastră viaţă”. La ce mi-ar sluji că mă pun sub tutela unui organism pe care nu-l voi vedea niciodată, nu-mi va da nimic, dar mă oblig să-i îndeplinesc ordinele. La vârsta la care sunt am încetat a mă înregimenta undeva.
Am trecut şi peste asta şi preşedintele Şiman, emoţionat dar sigur pe el, prezintă parte din roadele muncii cenacliere ale Doamnei Găinariu, roade de care s-a bucurat dânsa dar şi clubul, prezentând ceea ce o caracterizează îndeosebi: spontaneitatea şi acribia în realizarea a tot ce şi-a propus. După această scurtă dar emoţionantă prezentare, i-a urat sănătate şi toate bune în continuare. I-a înmânat florile şi s-au sărutat. Doresc să spun că membri clubului împreună, au cumpărat un cadou şi flori, unii pentru a mai primi încă un pupic au venit cu florile personale.Frumos a vorbit domnul Bud Nistor şi neaşteptat de către noi domnul Fârte i-a scris o lungă urare versificată prin care a emoţionat întreaga asistenţă. Au prezentat epigrame la subiect şi foarte reuşite atât domnul Bodnar, Fârte dar şi doamna Velea. La felicitări s-a adăugat cele ale Doamnei Hendre care a adus şi materialele pentru revistă şi urmează cele ce le va trimite dânsa sau domnul Şiman la Culicovschi. Doamna Medan, mai relaxată ca altădată, avea “puiul” lângă ea, a făcut urările de vigoare şi cu toţii am trecut la ospăţ. În această privinţă trebuie să spun că Doamna Găinariu a cheltuit foarte mult şi nu numai bani şi muncă, ceea ce ne-a părut rău, şi spun acest lucru deoarece de câte ori vine câte-o sfântă sărbătoare, şi nevastă-mea intră în campanie. Nu ştiţi de câte ori i-am spus:”Dragă dacă tu te oboseşti atâta, când vom sărbători, cu cine voi sărbători dacă eşti frântă”. Acest postulat nu l-a respectat nici doamna Găinariu şi oboseala dânsei se vedea bine. Dar ceea ce pentru mine a fost o reală satisfacţie, doamna Găinariu şi-a trecut peste orgoliu propriu, şi vă imaginaţi, azi care nu este o zi oarecare pentru dânsa, şi-a cerut scuze, pentru INTERMEZZO de la Fersig. Acest lucru a fost un balsam pe sufletul meu, deoarece, aproape fiecare membru al acestui mic club a dovedit că PRIETENIA dintre noi este mai puternică decât regulamentul lui…peşte.Au fost momente minunate care n-au repetiţie şi care s-au consumat între noi. Câte ceva despre domnul Director Filip care cu politeţe-ai ştiută încerca să strângă materialele ce-au mai întârziat, a făcut tot ce a putut ca să ne simţim bine, nu ca Şiman care ne-a certat, şi o menţiune aparte pentru pălinca a cărui patron este tot domnul director, pălincă care după a treia ceşcuţă-mi puneam întrebarea în care parte a oraşului stau. Ştiind că o să-mi i-a mai mult timp ajunsul acasă, am plecat imediat după doamna Hendre împreună cu Denisa şi Gabi şi cred c-a fost prima dată când, n-am văzut mutre de izoterici.
La mulţi ani Doamnă Găinariu, La mulţi ani stimaţi colegi!