Toma G. Rocneanu şi-a sărbătorit 60 de ani de viaţă prin publicarea celei de-a zecea cărţi de proză, numită:”Suflete-n derivă”, la Editura Risoprint Cluj-Napoca, 2003, 170 de pagini, fără preţ. Pasiunea pentru povestiri a maistrului instructor Toma Gross este veche, însă doar după revoluţie a reuşit săşi tipărească scrierile, câte una pe an, cu acea grabă a omului care ştie că timpul are răbdare doar cu cei care fac câte ceva.
Toma Gross(Rocneanu-de la satul natal Rodna Veche din judeţul Bistriţa-Năsăud) scrie cărţi de câte o sută de pagini, pentru cititorii grăbiţi de azi. Abordează subiecte din cotidian, obsesia sa fiind minerii, pe care-i cunoaşte bine (predă la Grupul Şcolar Miner din Baia Mare, actual Grup Şcolar “Gheorghe Lazăr”).
Scrie nesofisticat, direct, discursiv, lăsând impresia de pagini de jurnal sau reportaj.
Domnul Gross reuşeşte să-şi atragă cititorul, prin consecvenţa cu care descrie experenţele personale, aducând în pagină amănunte revelatoare, care recompun timpul trecut.
Noica spunea că literatura este pierdere de vreme, dacă autorul nu reuşeşte să descrie locurile şi oamenii unei epoci. Baia Mare la sfârşitul secolului XX-lea va fi mai uşor de înţeles şi datorită lui Toma G. Rocneanu, care povesteşte cu duioşie despre viaţa grea în subteran şi cu umor despre minerul ce vindea flori de mină pe bani buni, de chelnerii ciubucari, de şedinţele de partid, de infidelităţile şi nepotrivirile conjugale.
Limbajul este monocord şi artificios, uzând de formule şi expresii convenţionale, dar nu e lipsit de un anume farmec, aducândune aminte de tehnica intervertirii, când muncitorul vorbeşte “domneşte”, iar inginerul miner înjură ca birjarul. De aici decurg şi scăderile textelor lui Toma G. Rocneanu, dar şi calităţile acestei proze despre viaţa muncitorilor în era comunistă.
Citim cărţile domnului Gross, le considerăm note de roman pentru cartea vieţii sale, pe care îi dorim să reuşască s-o scrie.
Nicolae Goja