Au constatat că numai dansul ar putea descătuşa acest cumul de sentimente şi iubiri prin pasul, iureşul, ţiuiturile şi îndemnurile, ce se pot inocula prin strigăturile, DANSULUI în timpul prestaţiei. Acest dans, dansul moroşenesc, încuibă în afara plăcerii pure de-a dansa şi unele comunicări tacite, dar pline de sens ale fiecăruia, încărcătură şi transbordare sufletească transmisă celorlalţi. Aproape fiecare din tipurile de paşi, sunt executaţi ca un veritabil mesaj, care se transmite, în acea înghesuială (nu Morse a inventat alfabetul „bătut”!),prin acel dans care sunt de-o adresabilitate foarte exactă. Poate că toate aceste efluvii sentimentale sau explozive să fi fost mai greu perceptibile pentru neavizaţi, “pentru acei de pe margine”. Dar sentimentele transmise de “jucăuşi” erau cu atât mai pregnante, cu cât acei care dansau erau siguri că transmisiile lor prin roiri, de la ei pornite, de la oameni ce uneori n-au o mare pregătire şcolară, celor care-i privesc, dintre care unii sunt “tobă de carte” vor fi lesne înţelese de fiecare. Că n-a fost şi nu este aşa cum credeau ei, dovadă chiar şi acest eseu care caută să arunce şi o altă privirea asupra acestui fascinant fenomen. Este posibil, totuşi, ca acest aspect să-i fi preocupat mai puţin pe autorii jocurilor şi ceva mai mult aspectul particular al tropotitelor pe loc. Preocuparea lor de bază era ca: “iubita lui să ştie sigur c-o ia”, “nevastă-sa să ştie că este iubită, că îi este credincios, că bani-i vor sosi fără a fi dijmuiţi”, “că nu este dator nici fizic şi nici moral, “că nu-şi va schimba obiceiurile lui, şi a neamului, cu altele”, “femeia să-i simtă tandreţea” şi câte nu se mai pot transmite când oameni-ş doresc acest lucru şi-s dornici să audă şi să vadă aşa ceva, acum, în iureşul dansului, să-şi simtă pletele răvăşite de vântul provocat de învârtitele tropotite ale dansului.
Vă invit ca acum, după ce s-a mai derulat o părere, să re priviţi un dans moroşenesc, acest “dialog-raport” mimat, raportat cu osârdie în faţa satului, cu satul dimprejur. Un lucru rar, un lucru făcut cu dăruire şi credinţă, un adevărat raport colectiv, cu schimb de opinii şi strigături înalte care completează “comunicarea” acolo unde fiecare crede că a fost mai puţin “convingător în ceea ce a spus”. Strigăturile, purtate-n unduirile de vânt, este firesc să aibă tonalităţi înalte şi foarte înalte, pentru a permite descătuşarea pe care probabil “picioarele nu o mai pot duce” dar nota este înaltă şi pentru ai impune gradul de importanţă şi necesitate a vorbelor rostite de petent, şi mai ales să se poată auzi în vacarmul tropotitelor. Poate au ajuns la această modalitate de joc şi comunicare şi datorită cinstei şi onestităţii recunoscute, care le permite să spună ori ce, ori când, şi oriunde, neavând nimic de ascuns în faţa comunităţii, sau a musafirilor ocazionali. Dacă aşa vom privi dansul moroşenesc care divulgă “cumuluri” de sentimente, vom avea plăcerea să înţelegem şi altfel acest inimitabil dans moroşenesc. Nu uitaţi că “baciul” Buciu a împlinit 70 de ani. Noi îl avem….dar vântul…nu mai garantează nimic.
Wednesday, April 15th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: cart la poarta tristetii
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.