– Bunicule de ce spun unii oameni că păsările pleacă în “ţările calde”?
– Pentru că aşa se şi întâmplă.
– Ţările calde au nume?
– Au.
– Mi-le spui şi mie.
– Sânt destul de multe ca să ţi le spun. Şi chiar dacă nu ar fi multe dar poate ar trebui ca ţinerea ta de minte să nu fie supra licitată cu atâtea date …se blochează.
– Aşa cum zici tu bunicule, zău că “ăştia” au făcut rău că v-a lăsat şi pe voi, generaţiile mai vechi să umblaţi la calculatoare.
– Ţâncule recunosc că ai dreptate. Dar în evoluţia acestor minunate scule care sunt calculatoarele, într-o anumită perioadă, într-o ţară cum ar fi putut fi una dintre aceste ţări de care vrei tu să povestim, ţară căruia i se zice Japonia, existau acolo oameni care socotind cu abaca, au întrecut în viteza de lucru calculatorul, această minune a tehnicii. Alertaţi de această situaţie s-a constituit o mare adunare, ceva de genul unui congres unde tinerii savanţi cu greu au putut susţine binefacerile calculatorului, după acel rezultat dezastruos şi la ce cheltueli se ridica atunci fabricarea unor astfel de echipamente. Din câte se ştie, astăzi, Japonia este ţara care a impulsionat mult construcţia de calculatoare prin realizările deosebite ce le-au avut la miniaturizarea pieselor dar şi la calitate şi friabilitate. La acel congres savanţii mai în vârstă, cu certe realizări la viaţa lor, au susţinut fabricarea în continuare a acestor minuni ale tehnicii care sunt calculatoarele. Deci şi atunci au fost bătrânii mai înţelepţi, altfel nu ştiai tu astăzi ce este un calculator, ori să mai şi ai aşa ceva. Ca o ciudăţenie, la Institutul Politehnic din Timişoara, în anii 1970-72 s-a construit un calculator numai cu piese fabricate în ţară. Era o schelă metalică lungă de circa 60m, cu o înălţime de 2m pe care erau plantate componentele electronice, de generaţia a doua, pe module. Cântărea vre-o 3-4 tone. Acum înţelegi ca ar putea fi una dintre cele mai fulminante realizări a omenirii această prodigioasă realizare tehnică.
– Bine bunicule, a ta este întotdeauna dreptatea. Să nu ne cramponăm de calculatoare(piciul bănuia că bunicul cunoaşte cu ceva mai mult ca el în domeniu şi nu-i plăcea ca tot timpul “să i se de-a peste nas”) Spune-mi te rog cum e cu ţările alea calde.
– Problema nu este aşa de complicată, doar că uneori nu este rău să mai pui mâna şi pe câte o carte. Sunt foarte multe lucruri care numai în cărţi se află. Ca să nu te plictisesc, să nu spui că te “aburesc” cu ale lucruri o să-ţi povestesc un fenomen care mie mi-a părut interesant. Prin anii “68”, se înfiinţau pentru prima dată după al Doilea Război mondial, liceele tehnice industriale, liceele care creşteau şi instruiau cadrele cu pregătire medie tehnică necesare economiei ţării în acele timpuri. Şcoala în care funcţionam pe atunci, a primit dreptul de-a şcolariza şi tinerele vlăstare în domeniul mineritului care veneau şi din ţări străine. Aşa că au sosit în şcoala noastră un prim grup de elevi din Cuba. Până atunci, înainte de-a se reforma învăţământul, şcoala noastră a mai avut câteva generaţii de elevi din Coreea.