Cubanezii erau din America. Practic erau dintr-o zonă a pământului de unde n-am mai văzut eu nici un om. Aşa cum ai spune tu, ăştia erau din ţările calde. Unul dintre ei: Miguel luptase alături de Fidel Castro în revoluţia cubaneză. Dânsul era cu mult mai în vârstă ca noi, cadrele de atunci, dar era foarte cuviincios şi inteligent. Spuneau delegaţi care i-au condus până în şcoala noastră, că Fidel Castro a vorbit personal cu fiecare dintre aceşti elevi, înainte de-a veni la noi la studii. Practic erau nişte elevi sârguincioşi şi fără probleme.
– Bunicule n-ai uitat despre ce vorbim?
-A, nu, dar fără puţină prezentare nu cred că ai să înţelegi mare lucru.
– Acuma ai terminat prezentarea?
– Să spunem că s-a terminat. Cubanezi aceştia, fiind prietenoşi şi respectuoşi, mai îndrăzneam şi noi, cadrele didactice, să povestim şi altceva cu ei, chiar dacă acestea consultaţii reciproce nu erau probleme strict legate de şcoală. Ţi-am povestit aceste deoarece, în acele vremuri dacă aveai relaţii sau discuţii cu o persoană străină, persoană din altă ţară, trebuia să depui un raport la securitate cu “problemele discutate” (legea 23, a secretului de stat). Aveam încredere în ei şi discutam toate problemele lejeri, fără să ne fie teamă de acel “raport” ori că ne vor pârî.
– Şi v-au pârât?
– Nu. Nu ne-au pârât.
– Şi…
– Şi odată l-am întrebat pe Miguel Leon Marino: “Tovarăşe Miguel (trebuia respectat protocolul impus) voi sunteţi închizătorii Triunghiului Bermudelor, nu vă este teamă că va veni un uragan şi va mătura totul din calea lui. Toate insulele şi insuliţele care sunt pe acolo?”
– Bunicule n-ai greşit.
– Ce să greşesc?
– Păi… triunghiul, nu era a lui Pitagora?
– Ba a avut şi Pitagora unul. Triunghiul Bermudelor este o parte a Oceanului Atlantic mărginit de Cuba, Florida şi insulele de la care a luat numele. Se spune că aici se petrec cele mai ciudate fenomene neelucidate. Dar uite ce răspuns mi-a dat Miguel. “Ştiţi tovarăşe, când am sosit prima dată în România, mă intriga un obiect voluminos care exista în fiecare casă şi la care n-am văzut pe nimeni să facă ceva la el, sa folosească cumva acel obiect sau să îi acorde o cât de câtă atenţie. Se comportau cu el ca ăia cu “hainele împăratului” de parcă nici n-ar fi existat. Nimeni nu-l atingea sau să-l folosească în ori ce fel. Pe noi ne intriga mult acest obiect şi modul de comportare a oamenilor vis-à-vis de el. Eram foarte uimiţi necunoscând ce folosinţă avea acel obiect impozant şi omniprezentul din fiecare casă”
– Habar nu am despre ce obiect vorbeşti? Îi replicai eu.
– Ca şi la dumneavoastră şi oamenii noştri se pregătesc pentru vremea când va veni primul uragan.
– Nu te supăra Miguel, dar nu-ţi înţeleg asocierea.
– Obiectul despre care vorbesc, obiectul despre care vorbim şi trona în inventarul fiecărei case, acel obiect deţinut de fiecare familie din ţara asta, este SOBA. În Cuba nu există aşa ceva. Cum toate sosirile noastre coincidea cu verile voastre, era normal că în sobele voastre nu se făcea foc, dar voi sunteţi oameni precauţi, ştiţi că iarna va veni şi atunci soba va reintra în centrul atenţiei.
– Vezi nepoate ce înseamnă Ţări Calde. Ţări care n-au şi nu cunosc sobele. S-ar putea ca nici păsărilor să nu le placă fumul care-l fac sobele şi atunci pleacă spre ţările calde, ţări care n-au sobe.

4 decembrie 2004