Atunci tatăl copilului nu s-a mai dus “la lucru” ci “pe teren”. Copilul se minuna cum mergea tatăl lui “pe teren” fiind bolnav de T.B.C. şi abia sufla dar…întortocheate sunt căile Domnului. Nu pricepea băiatul dacă şi mamă-sa juca fotbal, deoarece şi ea, după o vreme, toată ziua era “pe teren”. E adevărat că apărea seară de seară cu un ajutor…american. Chestia aia, “ajutorul” consta dintr-o chiflă pentru copiii cătunului respectiv, o lingură de ulei de peşte cu care Ileana lui Stanciu făcea plăcinte de împuţea toată localitatea, şi o lingură de Milk sub formă de praf. Uni-l puneau în apă, alţii care îl luau pe uscat îi făceam să râdă şi ei pufneau alegându-se făinaţi pe toată faţa. Cât mama băiatului nu era acasă, au descoperit fabricarea zahărului bulgăr. Peste cutia din lemn în care ţineau zahărul turnau apă. A doua zi aveau zahăr căpăţână.
Dar cum “seviciu de teren” al tatălui băiatului reclama ca el să locuiască mai la “centru”, s-au mutat iar acasă la Rodna, cu părerea de rău a copiilor care aveau “tovarăşii” cuplaţi în baraca de cincizeci de metri. Acum copilul “vedea” o mare invidie pe Rebreanu care locuind în Maieru avea tovarăşi de joacă cu nemiluita, pe când ei, copii fostului strungar, acum Şef de Cadre, cu toate că aveau o curte mică în ea se strângeau toţi copiii de pe uliţă. Celelalte familii nu aveau mai mult de doi-trei copii, bunica băiatului a avut 12, mama băiatului şase, deci aici erau majoritatea combatanţilor la ori ce fel de joc. Pe vârste se puteau compune cam trei grupuri de copii care se agreau la furat de cireşe, la scăldat, la fotbal, la săniat, la patinat. Acum când afară sunt minus 17-19 grade Celsius este îngrijorător faptul că nici o picătură de apă din râul Săsar n-a îngheţat încă. Îngrijorarea creşte mai ales atunci când ştim că laptele îngheaţă la -11grade C, sarea la –21grade C, alcoolul la –39 grade C. Acest fenomen este cu atât mai bizar cu cât copilul şi tovarăşii lui mergeau iarna pe Someşul îngheţat până la şcoală şi tot pe gheaţa lui se întorceau acasă.
“La cireşele” lui Ion Creangă, mătuşa s-a l-ar fi agresat dacă-l prindea. Copilul, dar nici mulţi oameni din localitatea lor de munte nu aveau cireşi. Deci la ei erau şi mai preţioase cireşele negre sălbatice, care le furau de la diferiţi oameni străini de familie. Nu s-a auzit pe acolo ca cineva să bată un copil pentru că a furat cireşe. Ba uneori stăpânii cireşilor erau foarte cooperanţi. Le spunea să nu rupă crengile cireşilor, alţii îi rugau să le culeagă şi lor “un pumn” de cireşe. Copilul mărturiseşte că furatul cireşelor era cea mai plăcută şi interesantă formă de activitate a copiilor dacă se făcea la lumina lunii. Nu existau alte probleme deoarece acolo cireşele se coceau la începutul lunii iulie. Din “gaşca mare” , formată din fraţii mai mari ai copilului, într-o după amiază au fost solicitaţi de la părinţi să fie lăsaţi să meargă împreună la cules de cireşe. Cum era înspre amurg, tatăl băiatului le-a dat voie însoţindu-i cu vorbele: “Atâta staţi până vă vedeţi mâna”. La un moment dat se aude orologiul din turnul bisericii. A bătut de trei ori. Automat toţi s-au uitat la mâini. În luna plină de afară mâinile se vedeau bine. Atunci mi-a fost milă de tatăl băiatului. Avea o singură curea la pantaloni şi trebuia s-o împartă pe şase copii. Greu domnule!
Acum mi-a venit rândul să-mi fie milă de copil. Plămânii părintelui său erau putrezi şi l-au dus la Sanatoriul Toria, pe atunci în judeţul Trei Scaune, unde i-au extirpat plămânii. Concret a rămas cu un sfert de plămân şi şansă mică de supravieţuire. Problema era că pensia de boală era de numai 202 lei, pensie din care trebuiau să trăiască şapte guri. Atunci spectrul negru, în care va trăi multă vreme familia băiatului, a devenit certitudine, dar ce-a mai proastă perspectivă o avea băiatul care nu mai putea avea nici-o aspiraţie “la carte”. Liceul din Năsăud era gratuit, dar chiria şi mâncarea erau 400 de lei lunar şi trebuia să-ţi duci şi aşternuturi…Lucruri atunci de neconceput pentru familia sa. Gratuit, cu internat şi cantină erau doar unele şcoli ale MAI-ului…şcoli de mineri.

29 I – 6 II 2005