Şi parcă de dincolo de neguri ne răspunde acel care zice că:

AM SĂRUTAT ÎN PIATRĂ

Am sărutat în piatră un cântec bun şi cald.
Am dat fiinţei moarte căldura gurii mele.
Am dat viaţă pietrei şi I-am ucis tăcerea,
Ea nu mai este piatră, căci cântecu-mi trăieşte.

Nesimţitoarea piatră, simţi tu ce este focul
Ce a sădit în tine al gurii mele cântec?
Te scutură trezită, căci nu mai poţi fi moartă,
Căci viaţa mea-i mai tare decât tăcerea ta.

Închide-n tine glasu-mi şi-l vei păstra pe veci.
Am sărutat în tine un cântec bun şi cald.
A veşniciei taină cântarea mea ţi-a spart…
Şi te-am ucis pe tine, ce-ai vrut să mă ucizi.
(Încearcă parţial să ne destăinui poetul Isac)

Fernezanii aceştia sunt nişte oameni deosebiţi şi răbdători până peste limitele umane. Dacă ştim că Ferneziul a fost un sat care s-a dezvoltat independent de alte localităţi, sat care avea influenţele sale mai mari sau mai mici asupra locuitorilor săi. Ca ori care localitate rurală avea şi acesta ritualurile lui, obiceiurile lui, şi evident bucuriile lor. Dar se constată că pe parcursul vremilor, parcă nici din greşeală n-au avut măcar un singur conducător din propriul lor sat. Un conducător de nivelul unui primar sau a unui director la Mina “Ioja Bela”. Ciudat dar toţi şefii erau venetici, oameni care nu doreau ca ei să fie concilianţi, să se adapteze oamenilor şi locului, fernezanilor, să le protejeze personalitatea şi obiceiurile. Pe acei conducători nu I-a interesat lucrurile acestea, îi preocupa mai mult câştigurile dobândite din funcţiile dobândite aici, care le permitea să dispună de aceşti oameni, uneori dincolo de ceea ce uneori se delimitează în ceea ce se consideră: “limite ale normelor şi regulamentelor în vigoare” şi mai ales la respectarea demnităţii umane. I-au suportat pe fiecare, până când s-au trezit, că satul lor nu mai există. L-au transformat în cartier de oraş. Era încă o măsură luată arbitrar în vremea fostului regim, fără a fi consultat pe acei locatari, pe oamenii care aici s-au născut şi aici au muncit şi trăit viaţa ce le-a fost oferită de Cel De Sus. Pe atunci erau un sat nenorocit, acum sunt un cartier mărginaş, ocolit de oficialităţi, deoarece concentraţiile de plumb sunt peste cele care mai pot garanta cuiva o sănătate. Problemele lor sunt nenumărate. Ce-a de bază, şi-şi poarte plumbul în oase şi în sânge cu demnitate. Minerii fernezani îşi poartă tusea şi silicoza cu un adaus de plumb. Cunoscând efectele deosebit de nocive ale plumbului în organism, întreaga Europă a hotărât să nu se mai exploateze, prelucreze sau produce plumb pe suprafaţa ei. Da dar gloanţe nu există fără plumb şi nici buncărele nu pot fi protejate de radiaţiile Gama fără plumb şi atunci au decis ca de acum încolo numai aici, deci la Ferneziu să se mai producă plumb.