Saturday, March 28th, 2009 | Scriitor:

Mi-am mai consultat manualele si cartile de specialitate. Toate duceau la acelasi rezultat: trebuie schimbat samburele! Dar, cum sa ma apuc eu sa fac asa ceva? in foaia mea de acord era specificat clar samburele si daca faceam un sambure neprescris… care s-ar putea sa nici nu reuseasca, atunci chiar ca am dat de dracu! Dar nici asa nu mai puteam continua. Eram la jumatatea lunii si eu aveam 4 metri in minus. Patru zile lucrate de pomana!
Fara sa spun nimanui nimic, m-am pregatit pentru ceea ce urma sa risc. M-am decis. De acum voi da “samburele canadian”. in ziua cand pentru prima data am gaurit frontul cu noul sambure, pe ajutor l-am pus sa repare linia pe halda, chipurile sa nu mai cada vagonetele cand transportam.
Am perforat greu, foarte greu, singur, tot frontul. Am mai si lungit gaurile cu 20 de cm. Ce-o fi o fi! Am adus explozibilul. Am incarcat si puscat. Dupa puscatura, ma tot uitam la ceas, abia am avut rabdare sa iasa gazele ca m-am si “aruncat” in frontul de lucru. Frontul rupsese asa cum ma asteptasem si cum scrie cartea. Un metru “curat”. Resturile fundurilor de gauri erau scurte – de 15-20 cm. Cu asta m-am incredintat ca trebuie sa mai incerc si varianta propusa initial, cu doi samburi canadieni, pe diagonala. Zis si facut. A doua zi iar l-am “lasat” pe ajutor afara. Nu incarcasem nimic din materialul dislocat cu o zi inainte. El ma tot intreba daca nu ne trebuie vagoneti? Nu, inca nu, i-am taiat-o scurt. M-a lasat in pace. M-am apucat de gaurit. Lucram ca un nebun. Nu doream sa ma vada nimeni, pana nu aveam siguranta reusitei. Ca sa nu ma surprinda nimeni, nici maistrul, cand stiam ca-si face “rondul”, am incarcat un vagonet si i-am iesit inainte:
– Bun noroc!
– Noroc bun!
– D-apoi cum e, Ioane?
– Tot cum stiti, maistre.
– Nu fi suparat. De nu iesi cu planul, luna viitoare iti dau un loc de munca mai bun, la 15 Nord.
– Pana atunci poate se schimba roca!
– Sunt ceva semne?
– A, nuuu… nu… dar este imposibil “s-o tina” tot asa!
– Da, da… s-ar putea. Noroc bun si spor la munca! -Noroc bun! Am lasat acolo vagonetul si am fugit la perforator. Perforam. Perforam acum cu doi samburi canadieni, Am reusit sa perforez niste gauri de 1,40 m si nu m-a stiut nimeni. Am “zburat” dupa explozibil. Am incarcat gaurile. Am puscat. Inima imi batea mai sa-mi sara din piept. Nu aveam stare. Parca cele 20 de minute de “dupa puscare” ar fi fost ani… Au trecut si alea. Am fugit in front. Nu-mi venea sa cred! Fundul gaurilor nu mai exista. Frontul era curat. Nu se mai “uitau” la mine tot timpul acele orbite goale ale gaurilor nepuscate. Am fugit afara. Mi-am luat ajutorul de mana si lara sa-i zic nimic “l-am tras” in frontul de lucru. Cand am ajuns acolo, el s-a prins de cap. Materialul puscat in doua zile si neincarcat se adunase la vreo 15 vagonete. Asta observase el. Abia cand i-am aratat frontul de lucru “curat” si-a dat seama ca eu facusem ceva… Ca eu reusisem ceva ce el nu stia. Ca roca incepuse sa ma “asculte”. Ca stapaneam muntele…
-Tu ce crezi ca mi-a zis?
-De unde sa stiu eu?
– Cu toate ca era mai batran decat mine, pentru prima oara mi-a zis: “baciu Ionel”, cum ai facut asta? Pricepi tu? Cand cineva iti spune “baciu” la mineri este ca un atestat, un examen foarte greu luat deja, si asta in fata unei comisii intransigente – ortacul tau…Atunci pentru prima oara m-am simtit si eu MINER. Si pana atunci eu imi ziceam ca sunt miner, dar de atunci ma si mandream cu asta. Si asa cum la noi se poarta porecle, dupa reusitele sau nereusitele fiecaruia, pe mine m-au poreclit “canadianul”. A iesit ceva taraboi pentru ca am schimbat monografia de puscare dar, cum rezultatul a fost o reusita, m-au iertat. La noi la mina eu am fost primul care a folosit acest tip de sambure. Ei, vezi, nici nu stii cu cine stai de vorba! Dar acum cred ca stii cine sunt
minerii…
– A… da… rar asemenea intorsatura in viata: un fost fotbalist sa se dedice mineritului, dar daca “baciul Nelu” zice, este posibil… Ia mai armeaza tu ceva cu spuma, ca de ma las dupa vorbele tale raman cu “frontul de lucru” uscat…Lumea din jur se mira de ce radeam noi cu atata pofta!
Treaba ei! Mire-se!

Tags: Category: acestia-s ei
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.