Dumneavoastră tovarăşi, de aici trebuie să înţelegeţi, că din acest moment Republica Populară Română (nu era admis a spune România deoarece aducea aminte multora de „cea mare” care mai avea bucăţi „luate” şi prin vecini), dispune de o industrie capabilă de-a produce cam toate mijloacele de transport. Lângă camionul „Steagul Roşu”, maşina de teren M-234 (M-Muscel), acum această bijuterie a constructorilor de maşini care ne-au furnizat motocicleta Carpaţi 250 acest mijloc de transport modern, rapid, comod şi se spune şi ieftin”. Da, numai că în ţară, pe lângă populaţia românească erau şi „observatorii”, ruşi, care se pare că şi ei s-au îndrăgostit de această frumoasă prezentare a motocicletei Carpaţi. Din câte vorbe s-au „răsuflat”, motocicleta în loc să meargă în Vest la omologare, s-a dus definitiv în Est. Preţurile care ne-au fost oferite pentru ea, nu le cunoaştem, dar de obiceiul de-a „prelua cu japca” eram sătui, mai ales că nu se aplica prima dată de către aceşti uzurpatori. Astăzi vede ori cine că motocicleta KŢM-( în traducere aproximativă motocicleta tânărului komsomolist) rusească şi Zaiaţ (iepure) ,de aceeaşi naţionalitate, sunt motocicletele care alături de niponi „curăţă” toate premiile în ori ce fel de raliu. Un lucru mai aparte-i KŢM- urile se fabrică într-o uzină care produce „acolo” utilaj minier, un fel de Cugir.
* * *
După moartea lui „Lazăr de la Rusca” şi a altor activişti, în timp scurt, Partidul Muncitoresc Român, a hotărât:” încă din prima sa fază de dezvoltare, odată cu funcţia represivă şi de apărare, să energizeze cumva funcţia economico-organizatorică şi cultural educativă şi să devină astfel instrumentul principal al construcţiei socialiste”(Gh. Gheorghiu Dej – Raport la al Congresul II PMR.) În acest context s-au reorganizat „primele necesităţi” ale acestor faze de dezvoltare, ocazie cu care au întărit şi principalul instrument de represiune. Cam la fiecare regiune şi raioane existau asemenea trupe, practic era acoperit tot teritoriul ţării. Cum s-ar spune a început perioada;”ciocul mic” şi delatorii au început să „înflorească, să se polenizeze şi să se înmulţească”. Desigur că de acei care erau numiţi ”duşmani ai poporului”, condamnările lor erau considerate „fireşti”, dacă enumerăm numai pe Folfă Onisim care a făcut şapte ani de puşcărie, deoarece el a observat că nu figurează pe fişele electorale. Atunci s-a hotărât că el nu este necesar să mai voteze. Cineva s-a dus „unde trebuia” şi la „ciripit”. Nu s-a mai ales nimic din viaţa şi sănătatea lui după „regimul politic al închisorii” de care a „beneficiat” timp de şapte ani. Câţiva sectanţi s-au adunat într-o casă a unei familii numeroase pentru a se ruga.