Mergând acolo, din întâmplare, a ales drumul care trecea pe lângă casa Idei, altfel cum să taie nişte araci pentru vie ?
Tot urcând spre hij, Luky îşi făcea planuri de tot felul dar care nici în mintea lui nu aduceau nici un fel de rezultate. Aceste planuri credea el că le sunt ostile tuturor. Pe de altă parte era convins că de fapt el este singurul care îşi dă şi le dă acestor planuri atâta importanţă şi se întâmpla acest lucru numai pentru că era timorat de puţinul timp pe care-l avea de stat în sat, săptămână de săptămână; şi el, sătul de incertitudini îşi dorea o mică certitudine în ce întreprindea, în viaţa lui amoroasă. Timorarea lui venea şi de la faptul că se apropia de treizeci de ani, dar ce, numai de acum se apropie , până acum a fost altfel? N-a fost altfel ci pur şi simplu nu l-a interesat. Acum, dintre ceilalţi tineri din sat, el era ultimul la însurătoare, fenomen care avea impresia că îl arunca deja în gura satului la tema bârfe. Cum el cunoştea cam ce se va bârfii pe socoteala lui, prefera să fie însurat cât de repede pentru a nu stârni valul bârfelor. Spunea el că până acum nu l-a interesat acest lucru, dar pe unde a fost nu se făceau asemenea comparaţii. Aici unde se ştiau toate, unde-l cunoşteau de când purta pantaloni scurţi, desigur că nu va mai dura mult şi bârfele vor avea o singură temă, pe el. Dacă până deunăzi el era acela care hotăra destinele multor oameni, aici, cu toate că nimeni nu se juca cu viaţa lui, cum el a făcut cu vieţile altora, şi asta nu odată, îl îngrozea să stea singur în calea avalanşei bârfelor care dacă se va porni, precis că nimeni nu o mai putea opri.
Cu toate că n-avea nici un chef, trebuia să umble repede înspre pădure, ca să se poată întoarce acasă pe lumină. Apoi avea nevoie şi de un răspuns cât de cât încurajator din partea Idei, deoarece Luky dorea nespus ca duminică să fie împreună cu ea la horă. Lucru plauzibil şi care „l-ar creşte” mult în ochii sătenilor.
Printre gândurile care-l măcinau în drumul spre pădure, Luky auzi vocea Idei:
– Da’ unde te-ai pornit aşa… echipat?
– Nu tare departe. Aici, în pădure, să tai nişte araci la vie. Ida-i face semn să intre în curte. Luky se supune şi se aşeză pe butucul de spart lemne cu toporul între cizmele de cauciuc cu care era încălţat.
– Măi Luky, eu credeam că eşti mai deştept, se vede că nu este aşa. Ştii că zi de zi trec pe lângă via voastră şi n-am observat să-i lipsească ceva. Poate vrei să lucrezi la gard sau ce-i mai dorii tu, dar toţi ai voştri, chiar şi tu, până acuma urcaţi pe cealaltă parte de deal, dintr-o dată te-ai hotărât să schimbi ruta ? Cam copilăros, nu? Aşa că dacă tot te-ai aşezat, deşartă-ţi sacul, Ce vrei ?! Luky, la tonul Idei se simţea ca la şcoală, întru-una din acele zile când nu ştia lecţia şi se apuca să toropăluiască vrute şi nevrute, ca să dea impresia învăţătoarei că, de fapt, ştie. Apoi auzea tonul „acela” care îl atenţiona că minciuna are picioare scurte şi trebuie să spună adevărul. Sub acel sentiment Luky se auzii vorbind:
– De fapt mie îmi place de tine Ida şi aş fi dorit ca mâine la dans să fim împreună. Poate că nu aşa se procedează dar acum vezi tu cum a ieşit.
– Măi, măi, ce curaj ai avut, că ai venit la mine să mă ceri la bal, cu toporul. Te-ai întâlnit cu mulţi? Te-au văzut mulţi cum eşti echipat când vii la mine?
– Acum de ce răstălmăceşti datele problemei ? Doar şti bine că nu-i aşa.