Aşa s-a întâmplat şi cu Luky, care într-o zi era chemat foarte insistent la telefon de George, acum comandant adjunct al securităţii la Deva. Convorbirea a fost scurtă între cei doi:
– Luky, laşi totul şi te înscrii la şcoala de maiştri.
– M-am gândit şi eu dar nu îndeplinesc condiţiile.
– Pe tine nu te intereseze problema aceasta. Pentru acei ce nu îndeplinesc condiţiile se vor da derogări. Du-te şi te înscrie, ai înţeles?
– Dacă tu zici, aşa oi face. Şi aşa a şi făcut.
Lucrurile se derulau exact cum i-a spus George. Toţi acei cărora le „şchiopăta” ceva, la dosar, privitor la numărul de clase, la vechimea în muncă, au primit derogări. În acea clasă în care era înscris şi Luky existau candidaţi care aveau terminat liceul. Era vorba de colegii Dragomir şi Naste. Dar era şi unul care avea doar patru clase şi, evident că nici şcoală profesională nu avea (şi acolo avea o derogare); l-am numit pe Firicel care avea un frate mecanic şef la o mină din judeţ.
S-au dat examene de admitere care pretindeau cunoştinţele predate la şcoala profesională. Pentru Luky n-a fost o problemă ca dintre entuziaştii candidaţi să-l dibuie pe cel mai pregătit pentru examen care urma să se dădea la obiectul desen tehnic. Cum erau peste trei sute de candidaţi, conducerea şcolii a hotărât ca examenul să se desfăşoare în clubul şcolii Au fost introduse mese în club numai că erau atât de înghesuiţi că efectiv nu se putea ieşi de acolo, numai dacă escaladai mesele. Bine că n-a fost un foc se gândea Luky, sau cum este moda acum, vreo ameninţare cu bombă că, la crearea panicii nu crede că ar fi putut ieşi mulţi de acolo. Luky, după ce şi-a găsit omul de care avea nevoie, prin diferite glume, l-a mai servit cu ţigările sale cu staniol „Bucegi” şi în final s-au aşezat unul lângă altul. Numai că a intervenit şi „puterea obişnuinţei”. Luky aşa şi-a ales locul, că putea ţine sub observaţie circa treizeci de persoane. Cum el habar n-avea de desenul tehnic, după ce le-a dat subiectul, a început unele „lucrări de regie”, cum ar fi ascuţirea creioanelor, pregătirea echerelor, compasului, etc. „Colegul” lângă care s-a aşezat s-a pus serios pe execuţia lucrării. Problema ce trebuia s-o rezolve consta dintr-un cub din care s-a scos o treime (care ca figură reprezenta tot un cub) şi ce rămânea după „extragere” (pe desen) să-l proiecteze în cele trei planuri. Colegul de masă a lui Luky, deja îşi materializa lucrarea şi se apucă să o proiecteze pe cele trei planuri. Spre deosebire de Luky, care, puterea obişnuinţei, ţinea sub supraveghere candidaţii dintr-un întreg un colţ de sală, colegul său nu-şi scotea nasul din lucrare. Într-un târziu acesta observă că Luky n-a scris nimic.
– Păi tu nu vrei să dai examen?
– Cum să nu, dar nu cred că ce faci tu este bine.
– De unde ştii?