Ca o acceptare tacită, maistrul a repartizat pe noul venit la moara 2 pentru căptuşirea acestei mori proaspăt “căzute”. Moara aceasta era istorie. Dintre toate morile de aici, ea era singura din ’39, era cea mai veche. Cine a proiectat-o şi construit, nu s-a gândit probabil că trebuie şi căptuşită, deoarece barele erau atât de lungi cât de lungă era moara. La acea lungime barele de sută cântăreau trei măji care trebuiau manipulate de cele două persoane ce căptuşeau moara. Tot proiectantul i-a făcut morii un capac ca pentru torsul Şeherezadei. Pe gura morii nu încăpeau cei însuraţi cărora tihna şi gustul mâncărurilor făcute de tinerele neveste au început să li se depună pe burtă, deoarece proiectantul morii a calculat un orificiu de intrare de 40 cm în diametru aceasta devenind în timp, o probă de abilităţi pe care trebuia s-o treacă la angajare noul lăcătuş. Pentru unul ce participă prima dată la o căptuşire de moară era imposibil să nu mai existe şi alte surprize. Moara aceasta avea pinionul de atac şi cuplajul de antrenare mai jos decât normal.(fiind printre primele confecţionate) Această pozare ducea la imposibilitatea blocării morii pe parcursul lucrului, fenomen care, în momentul în care se schimba centrul de greutate al morii datorită completării cu barele de oţel, ducea la rotirea ei cu oameni cu tot. Dacă nu erai alduit de Dumnezeu şi se întâmpla să se desprindă barele, persoanele care efectuau căptuşirea aveau ocazia să rămână fără picioare sau chiar să fie strivite de barele desprinse sau încă nefixate. “Fericirea” aceasta putea să se răsfrângă asupra oricărui lăcătuş. Cu puţin noroc, pentru o anume perioadă de timp, reuşeşti…până într-o zi…
Toate acestea le vedea cu ochii minţii Amot. Era perioada cu cel mai mare efort fizic depus şi cu pericolul ce-l “căra” zilnic în spate.
Ştia că într-o zi îi va veni rândul să căptuşească şi moara 5. Aici erau alte condiţii. Existau spaţii de manevră suficiente în exterior, având posibilitatea introduceri barelor în moară cu un cărucior. Cum moara avea butuci de fixare la mijloc, barele erau doar de…130 de kg. Altă viaţă! S-a nimerit ca omul care rotea moara cu diametrul de cinci metri să fie puturosul de Bombonel care mai era şi proaspăt însurat Pur şi simplu, în ultima vreme, dormea în picioare. După ce s-a rotit moara în gol o jumătate de oră, timp în care a fost alimentată doar cu apă rece, temperatura ei a scăzut la 45gC. Se putea lucra. Amot şi Cânţa au intrat în interiorul morii. Pe braţele lor, datorită temperaturii şi a umezelii în exces, a lipsei de oxigen, sudoarea nu se scurgea, ci “creştea”. Simţeau ciudata senzaţie ce premerge leşinul. Un prim tur de orizont, o primă evaluare a “spaţiului infernal” din moară, după care au cerut sculele necesare operaţiilor ce trebuiau să le facă. Blindajele erau atât de pătrunse unele în altele de păreau sudate monolit.