Treburile mele în acea zi erau cunoscute, erau obişnuite, până când a adus cineva un scaun cu schelet metalic, cu un picior rupt:”vă rog frumos să-mi sudaţi scaunul ăsta”. În acel atelier considerat modern, în marea dragoste de a fi grozavi, cultivam patru plante exotice ecuatoriale. Două pe-o parte de atelier, altele pe cealaltă latură. Între “scaunul sudat” şi plante erau mai mult de doi metri, un panou metalic cu tablă groasă, două plăci de P.A.L. Ghiţă a sudat piciorul cam în trei minute, elevul a plecat cu scaunul reparat, mulţumit că are pe ce se aşeza. A doua zi, plantele exotice, plantele mele ecuatoriale care primesc radiaţii de la soare aproape dublu faţă de oricare plantă din clima temperată, erau moarte. Nu mai era nimic de zis. Am adunat elevii şi le-am adus aminte că acolo, preţ de câteva minute, doar de câteva minute, s-a sudat acel picior de scaun. Şi-au amintit. Şi-au amintit şi cu ce erau protejate plantele. Pentru prima dată au văzut concret ce efecte au radiaţiile provenite de la sudura electrică. Doi copăcei înalţi de un metru jumătate au murit aproape instantaneu. Izvor…îmi răscolea memoria. Întorcându-mă spre casă, mi-am amintit că un fost deputat de Maramureş, fost elev al şcolii noastre, m-a chemat, în ziua în care ne-am întâlnit în redacţia ziarului „Graiul Maramureşului” să-mi ofere ultima sa carte. Era un om harnic, s-a luptat pentru ţinutul său, dar şi pentru el, luându-şi doctoratul în economie, el inginerul care a insistat cel mai mult pentru construcţia Coşului de dispersie a Cupromului. Nu a mai fost ales, deoarece partidul lui s-a autodesfiinţat, iar variantele de încropire a altor alianţe au fost cârpăceli care n-au ţinut. Era, cred, a treia carte a lui. La prima, teza de doctorat cu Baltazar, preşedintele BCR-ului, n-am mai ajuns. Cealaltă realizare în schimb mi-a parvenit chiar din mâna lui. În perioadele de nelinişte şi nesiguranţă, de bulversare totală nu numai a electoratului, a populaţiei în general, punea câteva slove în articolele ce le scria la ziar, foarte logice şi simţite, reuşind uneori să ducă la o oarecare pace socială, la unele abţineri de la diferite forme de violenţă care aproape nu mai putea fi strunite după ce atâţia zeci de ani “ai stat cu pumnul în gură”. Aceste răbufniri aveau scântei diferite, dar aşa cum scriam în altă parte, revoluţiile se pornesc instantaneu, altfel n-ar mai avea efectul scontat, dar opririle lor, nu se pot face brusc, ca la orice cutremur mai sunt şi replici de mai mare sau mai mică intensitate. Cum cartea avea un titlu apropiat de folclor, conform unui obicei prost de-al meu, m-am apucat să citesc pe drum din ea. De fapt, erau articolele lui publicate în diferite ziare şi “adunate” în această carte.