Şi atunci mai mult ca sigur ne vom “descurca” oarecum, doar n-om fi mai proşti ca alţii! V-a plăcut raţionamentul după care v-aţi ghidat viaţa? Atunci, cum de v-aţi dat seama că nu aşa ar fi trebuit să fie? Şi acum ce indicaţii aşteptaţi ca să vă schimbaţi comportamentul şi optica vieţii? Vă lipseşte curajul! O să-l aveţi cândva? Fiţi siguri că, dacă puneţi aşa întrebarea, nu-l veţi avea niciodată! Alunecarea pe o pantă începe încet, apoi se accelerează, ca, în final nimeni să nu fie capabil să mai frâneze acea alunecare. Aşa sunt şi compromisurile în viaţă. Încep cu un lucru nevinovat, cu o minciună mică, nevinovată, cu alta, după care nu mai putem ieşi dintre minciuni şi nimeni nu te va mai putea scoate. FIECARE ESTE STĂPÂNUL VIEŢII SALE. ŞI O FOLOSEŞTE SAU ŞI-O PUNE ÎN SLUJBA CUIVA CÂND CREDE!
Aceste gânduri mi-au fost retezate de aburul care aducea o aromă de cafea dinspre bucătărie. Nu pot să-mi dau seama de unde am primit această sensibilitate pentru cafea, eu, care am băut prima cafea la peste treizeci de ani şi cafeaua aceea era un ceai prelungit. Am făcut cunoştinţă cu acel fel de cafea în Cluj, la o rubedenie, unde m-am cazat în perioada cât am făcut un curs de perfecţionare. Pe atunci Clujul era renumit prin modul de preparare al cafelei. Exista chiar un fel de rând la unele cofetării, deoarece cafeaua acolo se servea pe jetoane. Un alt oraş unde se putea consuma o cafea bună în Ardeal era Baia Mare. Ca “specialităţi”, cafeaua se servea “scurtă” sau “lungă”. În acele vremuri trebuia precizat “ce fel” de cafea doreai. În Dej, fără acea precizare de care v-am pomenit, am primit o ceaşcă de 250g de cafea,”lungă”. Unul dintre consumatori a întrebat:”Primim şi pâine?”.Deci “m-am văzut” cu cafeaua destul de târziu, într-o perioadă când funcţionam ca asesor la Tribunalul Judeţean. Pe atunci, pentru prevenirea acestor acte antisociale, Tribunalul se deplasa să judece în localităţile unde se petreceau crime. Tocmai era de judecat o crimă la Vişeu. Misiunea completului de judecată pentru judecarea acelui caz “la locul faptei” era considerată a fi şi un proces de influenţare a populaţiei. Pentru prevenirea infracţionalităţii şi a unor fapte antisociale, în asemenea “acţiuni”erau cuplate şi alte organe. Aşa că deplasarea Comandantului de Miliţie din Sighet în întâmpinarea noastră, a completului de judecată, era considerată un gest de curtoazie şi compensare, dânşii participând la asemenea acţiuni, ca la o activitate proprie, de influenţare a maselor de oameni în combaterea stării infracţionale. Comandantul miliţiei de atunci, din Sighetu Marmaţiei, era un maior care cunoştea pe aproape toţi membrii completului de judecată. Ne-a rugat să mergem la o cafea, să mai schimbăm câteva cuvinte. Am intrat într-o cofetărie, în care, ca şi în alte părţi, era frig. Ne-am aşezat la masă şi maiorul, Comandantul miliţiei, s-a dus să comande cafelele. În local era destul de slabă lumina. M-am aşezat mai aproape de tejghea şi am auzit discuţia purtată de maior cu barmana: