În patru luni a sosit înştiinţare cu chenar negru. “Locotenentul Kosma a murit la datorie pe câmpul onoarei”. După acest nefericit anunţ mortuar, nici viaţa Anisiei n-a mai fost aceeaşi. Nimic nu-i mergea cum trebuie, or treburile morii trebuiau conduse de un bărbat…care nu mai era. Într-o zi, mergând la râu să spele ceva hăinuţe d-ale copiilor, a alunecat, a căzut în apă şi s-a înecat. Copiii rămaşi fără părinţi au fost luaţi de fratele Anisiei, care era bolnav de inimă. Într-o dimineaţă, dorind să facă focul în sobă, a suflat să se aprindă focul. Aşa l-au găsit cei care l-au căutat, răsturnat pe-o parte şi fără de viaţă. Copiii nu mai aveau alte rude. O familie “miloasă” din Susenii Bârgăului, a lui Albu, şi-a luat în faţa primarului responsabilitatea de a creşte copiii neamţului. După ce au reuşit întocmirea actelor oficiale de tutelă şi responsabilităţi tutelare, au preluat întreaga avere a copiilor. După ce i-au deposedat de avere, pe băiat l-au dus la orfelinatul din Câmpia Turzii şi pe fetiţă au dat-o de servitoare unei familii mai înstărite din Bistriţa.
Viaţa dusă de cei doi copii bogaţi cărora le-au uzurpat străinii averile a fost neînchipuit de grea şi numai viaţă nu s-a putut numi. A fost aşa de odioasă ca şi cei care le-au luat toate drepturile şi bogăţia. Fetiţa a fost “crescută”cum nimeni nu şi-ar dori să-i fie crescute nici animalele, nu copiii. Dar Căile Domnului sunt multe şi trebuie să ne bucurăm de mila LUI.
Băiatul, după tratamentele inumane la care a fost supus de acei care trăiau îndestulător de pe urma lor, s-a încrâncenat între atâtea bătăi şi flămânziri. Personalul care deservea orfelinatul în acele timpuri era sub orice critică. Metodele de “lucru şi educaţie”expuse de Dickens s-au dovedit îngereşti faţă de cele practicate de “cadrele de specialitate” de aici. Copiii nu erau consideraţi oameni şi de aici plecau toate. Culmea este că aceste abrutizări ale copiilor din orfelinate, din orice parte de lume erau, pe tot globul acesta, cu mici diferenţieri erau aceleaşi în orice perioadă de timp. Tristeţea mare este dovedită că şi în orfelinatele din zilele noastre viaţa micilor pensionari este la fel de crudă. Ultimele dezvăluiri ale presei libere de după revoluţie ne spun că acele persoane ”miloase” care au în grijă copii orfani, n-au reuşit nici acum să-şi stăpânească tendinţele de hoţi care fură hrana unor copii de care nimeni nu se mai interesează, şi-şi permit să facă experienţe, să se creadă Dumnezei pe vieţile acestor pui ai nimănui. Se pare că acest lucru este general în lume. Dacă nu ai pe nimeni să te protejeze, toţi caută să se descotorosească de tine şi, nu prin metode umane, ci prin cele mai aberante şi mârşave procedee. Copiii orfelinatului din Câmpia Turzii, nu că n-au mâncat, ei nici n-au văzut laptele de vacă ani întregi. S-a făcut un singur film american unde aceşti copii erau priviţi ca orice copil, dar cred că în marea lor ”dragoste” pentru democraţie, americanii au ţinut să dea o lecţie lumii, probabil, despre modul cum trebuia să fie aceste orfelinate.