Ciudat era că omul acesta, Kosma, bolnav de o boală incurabilă, în aceste momente era cel mai invidiat om de pe aceste locuri şi mai ales de acei ce trebuiau să plece pe front. Uneori avea impresia că oamenii se gândeau mai mult la moartea lui decât la viaţa sa, altfel…
În acea perioadă în Rodna trăia un profesor bun care se numea Alupi. Era şi el TBC-ist căruia medicii i-au spus că boala aceasta este activă până la vârsta de patruzeci de ani. Până atunci poţi molipsi şi pe alţii dacă nu respecţi condiţiile de izolare şi în general nu ai contact fizic cu alte persoane, indiferent prin ce obiecte sau raporturi. După câte se vede, nici atunci tinerii nu se omorau după sfaturile bătrânilor, cum era şi în cazul nostru, deoarece tinerii ştiau că n-au voie să se căsătorească cu un bolnav de plămâni, un TBC-ist activ. Nimic nu i-ar fi putut opri pe Ileana şi Kosma de la această hotărâre. Medicii probabil considerau că între a fi omorât de război şi a muri de TBC nu este nici o diferenţă, de aceea nu mai puneau nici un fel de oprelişti căsătoriilor. Dacă cineva dorea să facă acest pas în acele vremuri, facă-l liniştit! Voia Domnului peste toate, chiar şi atunci când vremurile erau critice. Faptul că domnul Kosma era un taciturn, că nu-i umbla gura fără rost, nu însemna că îşi neglija profesia. Acest bărbat cu părul de abanos cârlionţat arăta foarte bine şi în realitate, nu numai în poza care pentru prima oră şi-a câştigat locul şi în buletinul de identitate, dar şi în inima Ilenei. Buletinele de identitate de atunci, de fapt “azvaisul” erau o descriere a persoanei făcute de un funcţionar care se baza doar pe semnalmentele persoanei respective, semnalmente care uneori le puteau fi comune la o sumă de indivizi.
Personalizarea acestor semnalmente se făcea doar la acei care aveau “semne particulare” ce uneori erau jignitoare, deoarece era destul că “le purtai”, nu să ţi le mai faci şi publice. Aceste “pretenţii” la noile buletine la care se ataşa fotografia, această găselniţă proaspătă, te ferea de dezbrăcare pentru “aflarea” semnelor particulare pe corp. În timp ce unii pe fronturi reuşeau să păcălească în diferite feluri moartea, Kosma s-a specializat în varii meserii devenind unul dintre oamenii de bază, nu numai la Fabrica de pe Valea Mare, ci la toate motoarele cu aburi şi cazane sub presiune şi transmitere de putere din Valea Rodnei. Prin anii antebelici şi în unele cazuri mult mai târziu, forţa propulsoare a unei fabrici şi chiar a locomotivelor era un motor cu abur. La fabrica din Valea Mare, volanţii motorului cu aburi aveau diametre de peste cinci metri şi greutăţi care depăşeau mia de kg. Pe volanţi se monta o curea lată din piele, care transmitea unui arbore lung, calat pe lagăre, mişcarea preluată de la volanţii uriaşi. Pe acest ax lung erau amplasate multe roţi de preluare a mişcării tot cu curele late din piele la toate maşinile care aveau nevoie de forţa acelei mişcări de rotire. Aşa se antrenau: strungurile, polizoarele, gaterule, de fapt orice utilaj. S-a întâmplat că axul de susţinere a volanţilor uriaşi ce transmiteau mişcarea şi forţa motorului cu aburi s-a ovalizat.