Toate au venit prea târziu, deoarece la treizeci de ani a rămas doar cu un sfert de plămân. Când i-au scos resturile putrede de plămâni, la Sanatoriul Toria Trei Scaune, i-au luat şi două coaste, probabil ca să vadă ce fac în cutia toracică a lui Kosma. Când răsufla, pielea se mişca la fel ca orice burduf care sufla la forjă. Ne era teamă să-l îmbrăţişăm ca să nu-l spargem. Apoi a venit declinul. A mai trăit puţin ca pensionar de boală gradul III şi n-a ajuns vârsta de la care TBC-ul nu mai este activ, patruzeci de ani, că s-a stins din lumea aceasta, el, ultimul neamţ din arborele lui genealogic adus aici de Gross Papa cam în urmă cu o sută de ani. Kosma era din cea de-a patra generaţie. Sora lui, Florica s-a căsătorit cu un neamţ, un Franz autentic, un om deosebit şi cult, custodele muzeului de istorie bistriţean. Au avut o singură fiică care nici ea n-a avut o viaţă prea fericită, deoarece a avut mai multe operaţii pe inimă, mai multe căsătorii şi un singur băiat. Acesta, trecând peste veacurile petrecute aici de generaţiile familiei lui, s-a reîntors emigrând în Austria, cu toate că în educaţia lui nu mai era nimic german.. Poate dacă comunitatea săsească, după ce s-a căsătorit taică său cu Anisia nu i-ar fi părăsit, dacă nu le-ar fi întors spatele… dar era imposibil acest lucru, deoarece erau prea multe orgolii şi prea multe fete a căror taţi sau simţit pur şi simplu umiliţi de turnura care a dat-o căsătoriei fiului său, a celui de-al doilea Kosma. Căsătorie considerată ca o expulzare dintre conaţionali. Prin ’63, o citaţie a adunat pe toţi fii lui Kosma la Bistriţa. La judecătorie au aflat copiii cine erau, dar averea, pământurile care n-au fost folosite mai mult de 30 de ani au fost oferite prin uzucapiune familiei Albu, aceiaşi familie care l-a trimis pe al treilea Kosma la Orfelinatul din Câmpia Turzii.