Eu nu aveam nici o “boaba”, desi practic nu invatam niciodata special pentru examene, invatam constant pentru ca doream sa stiu cat mai mult posibil, ma preocupa meseria. In practica de vara am fost repartizat la o intreprindere din oras. M-am bucurat pentru ca nu trebuia sa fac naveta ca altii. Printre studentii repartizati aici se gasea si Mia…De fapt, pe ea n-am zarit-o, am vazut doar “stupul”. Am dedus ca stupul nu poate fi gol… Si nu era. Dupa vreo doua saptamani, lucrand la geologi, la o masa de vis-a vis o observ in fata mea pe Mia. Se uita la mine… De necrezut! Fara “suita”?! Nimeni in birou. Am crezut ca am vedenii. Tot Mia a fost cea care “m-a trezit”…
– Mai, Paulica! Ce faci “neamule”?!
– De,… bine, pe-aici. Dau cu ciocanul in piatra…
– Nu te-nsori, Paulica?
– M-as insura eu, dar n-am cu cine!
– Ia uita-te incoace! Si se ridica si facu o pirueta de i se dezvelira pulpele: “fizicul” meu nu-ti spune nimic?!
– Domnisoara, Mia, fizicul tau pentru mine este echivalent cu un magazin de lux, cu foarte multe lucruri frumoase… Mie mi-ar trebui multe… de toate, dar nu am cu ce cumpara. Atunci fac ceea ce fac si “cumpar” cu ochii… Pentru mine toate-s “In plus”!
– Bai, “pustiu”! (m-a pus la punct!) Eu nu am nimic in plus!
– Asta asa crezi tu! “Frumusetea unei femei maritate este cel mai frumos cadou… pentru prieteni!”
– Ce tot indrugi tu, acolo?!
– Nimic, numai ca mi-am adus aminte de-o vorba a tatei.
– De ce, ai vostri se trag din filosofi?!
– Da, din filosofii pamantului: taranii!
– Auzi mai, “tara”!…. Tie nu-ti functioneaza simturile?! Sau esti defect?!
– Ei, ei… Nu ma pune la-ncercare!
– Ma “iei” la un coniac?
– Pai… stii, nu prea am… timp… n-am…
– Rezolv eu… hai!
Si nu mai stiu cum m-am ridicat sau m-a luat pe sus. Am plecat la restaurant. De fapt in acea zi toate mi s-au dat “peste cap”. Insotind-o mi-am amintit cum ne intalneam altadata eu si Lucretia. Ne amuzam punand la cale cate o sotie, cam neagra, ce-i drept, ii faceam pe trecatori sa le fie mila… Ma faceam ca-s schiop sau cu o privire sau mimica “tampa”, in asa fel ca trecatorilor sa le fie mila de EA, ca vezi, saraca, nu si-a gasit unul mai de “Doamne-ajuta”. Apoi dupa ce se indepartau radeam si ne distram de minune. Acum ceea ce altadata era un joc, devenise realitate. Eu nu eram schilod, dar s-o pui pe Mia alaturi de mine era o ofensa, o ofensa adusa frumusetii. Langa una urata, mai treaca mearga, devenisem si eu baiat “frumos”, dar asa…Ma tot intrebam: ce o fi vrand “asta ” de la mine? Se zicea ca ar avea un limbaj “dur” cu baietii, asa ca multe din cele ce ieseau din gura ei circulau ca maxime printre studenti. Ce-i drept ne-am simtit bine impreuna. Dupa nici un sfert de ora (oare sa fi fost efectul coniacului) parca ne stiam de cand lumea. Glumeam si conversam sincer si… nici urma de violenta ei verbala! Nici nu mi-am dat seama cand se facuse seara! Eu am fost cu initiativa:
– E cam tarziu si trebuie s-o uschesc la gazda…
– Vin si eu! M-a luat pe nepregatite. Am ramas perplex! Am ingaimat incet: Nu se poate!
– Rezolv eu! si m-a luat la “toarta”. Am ajuns. Ea s-a despartit si a intrat. Eu am ramas in strada. Cand am intrat si am dat si eu “saru’ mana”! nimeni n-a mai zis nimic. Speranta mea era ca gazda sa ma repeada, ma rog, sa ne oblige sa ne despartim. Dar asa! Numai ce-o aud pe Mia: “Hai, Paulica! Sarut mana tanti!” Si-acum nu se cadea sa ma dau eu in spectacol. Stiu eu ce i-o fi indrugat?! Asa ca: “Bea, Gheorghe, aghiazma!”…
Ma gandeam in timp ce urcam scarile la etaj: de, exista o zi cand toate lucrurile normale pot sa devina anormale? Dar ce-i normal si ce-i anormal?! Asta era! In timp ce eu imi aranjam hainele in dulapul de pe hol, am auzit apa de la baie. Nu am intrat imediat din jena. Cand am facut-o Mia era deja in pat. Cu patura pana-n gat! A stins veioza. Sa-nebunesti nu alta!