In memoria fiecaruia ni se imprima date, fapte, intamplari, de care ne amintim uneori cu placere, alteori rememorandu-le am dori sa le uitam cat de repede posibil, daca s-ar putea sa le stergem definitiv. Fara sa-mi dau seama pe ecranul nevazut al amintirii incep sa se perinde imagini.
Era anul de gratie 1957. Pentru prima data la 24 Ianuarie “fratii nostri din rasarit” ne-au dat voie sa jucam Hora Unirii… Era pentru prima oara dupa al doilea razboi mondial. Eram un popor saracit de “cotele” ce ne erau smulse, nu aveam nici hainele ce ni le-am fi dorit la acea sarbatoare, in loc de cizme de piele, noi aveam cizme de “guma” si alti inlocuitori. Eram … ca vai de noi si cu toate astea veselia a fost nemasurata. Am putea zice enorma! Se zarea o prima raza de speranta si pentru noi romanii. Pentru noi, carora pana atunci ideologia, istoria, geografia, economia, pana si matematica, ne erau traduse dupa autori sovietici. “Dragostea si atasamentul pentru marele nostru frate”, pentru tot ce venea de la rasarit ne erau inoculate cu o insistenta si o ardoare nemasurate. “Pana si ariciul nostru, avea tepi mai mici si mai jigariti fata de marele arici!”Asa ca veselia ce a cuprins intreaga suflare romaneasca era nemaiintalnita si s-a pastrat pe parcursul acestei zile, fara a fi sustinuta de nici o picatura de alcool intaritor. Daca s-ar fi folosit asemenea stimulente cu totii am fi fost catalogati ca “agitatori” si atunci tatucul ” Stalin si poporul rus libertate ne-au adus” s-ar fi suparat.
Sarbatoarea cuprinsese scolile, institutiile, strada. S-a jucat Hora Unirii si s-a arborat tricolorul, se recita din Eminescu si Cosbuc desi, in mare parte, poeziile lor erau interzise, Totul a dat o sete de viata si o bucurie nemarginita. Ne intrebam nedumeriti parca, daca acest gest de “bunavointa” fata de romani era urmarea unor evenimente internationale, sau pur si simplu era doar o slabiciune a cuceritorilor. Era un castig al nostru, un “deget sau o iluzie”? Era doar o pomana? A trecut si UNU MAI. A trecut si 23 AUGUST, dar nici o sarbatoare nu a fost mai bine pregatita ca 1 DECEMBRIE.
Asa cum zicea domnul N. Iorga: “Ca tara noastra este unica tara din lume, cu granitele inconjurate de propriul ei popor!” Atunci, la 1 Decembrie 1918 intre frontierele tarii se gaseau si tinuturile lui Menumorut si ale lui Stefan si Mircea si mosiile Orheienilor si ale lui Dragos si Dierna, dar si tinuturile salbatice cutreierate de zimbri. Atunci, in anul 1918, visul a fost infaptuit: Eram Romania Mare.