Scrisul nu este un hobby. Este un corolar al activităţii intelectuale a individului, a vieţii şi cunoştinţelor sale prin această modalitate el îşi expune şi se expune cititorilor cu dorinţa nerostită de-a şti citite paginile scrise. Indiferent cât de folositori ne sunt nouă cititorilor, fiecărui individ în parte, prin ceea ce fac ei, prin ceea ce scriu, atestă lumea în care au trăit, cu obiceiurile şi frământările sale, cu frumuseţile ei sau cu răutăţile ei. O fac mai bine sau mai rău, mai crud sau mai stilat, dar toţi sunt martori ai timpului lor, al timpului petrecut pe acest pământ de dânşii.
Scrisul propus de mine nu a îmbrăcat forma stilistică, metaforică sau absconsă, sofisticată şi aceasta nu din cauză că s-ar fi terminat figurile de stil din limba română, ci datorită faptului că forma crudă, neprelucrată, realistă prezentată oamenilor, cărora mă adresez, am considerat-o mai importantă, deoarece aceste persoane nu îşi pot permite să-şi piardă vremea cu nimic. Timpul lor şi-l folosesc aproape integral pentru aşi câştiga pâinea. O scriere stilată nu i-ar fi reprezentat, nu şi-ar fi pierdut nici ei timpul cu ea şi atunci strădania, mea nu şi-ar fi avut rostul. Pentru ei problemele filosofice le rezolva dascălul satului, preotul satului sau… nevoia.