Am sa va relatez eu insa una de o sa ma pomeneasca cat o fi si cat o trai, celalalt “Dom’ pedagog” pe care l-ati inlocuit Dumneavoastra. Ca de nu erati Dumneavoastra, nu se stie daca azi mai eram cu totii aici!
Nu am agreat niciodata persoanele care nu-si puteau stapani propriile porniri si mai ales pe acelea a caror trairi, intamplari, viata lor in general, erau mult mai importante ca insasi istoria lumii!
Dar in viata nu te intalnesti numai cu oameni agreabili si inteligenti. De obicei dai peste cei de la polul opus!
Asa era si pedagogul nostru. Un flacau “tomnatec” si fornait pe deasupra, cu un nas de la frunte la barba, fizionomie ce nu constituia un “magnet” pentru noi, darmite pentru o fata! Orice insucces in ale “amorului” il innebunea, il scotea din minti si cum nu avea la indemana pe cine sa-si verse focul, pe cine sa se razbune?! Se razbuna pe elevii interni, peste care era mare si tare.
Era la-nceput de iarna si in ultimele zile ninsease bogat. Zapada avea aproape jumatate de metru. Cum echipa de fotbal “Minerul” trebuia sa joace un meci amical cu o echipa din U.R.S.S-Spartac, si cum zapada de pe stadion era mare, numai buna de schi daca terenul ar fi fost inclinat, s-a ajuns la concluzia ca cinzeci de elevi ai scolii noastre, in mars pe doua randuri vor putea batatori zapada de pe teren, iar meciul va putea avea loc. Era inadmisibil a refuza oferta facuta “cu bunavointa” de catre rusi. Se considera a juca un meci cu “cei mai buni din lume” o mare onoare, ca sa nu spunem ca problema politica…Noua, celor care le vom batatori zapada, ni s-a promis intrare gratuita la meci si cate o insigna, daca… sovieticii vor aduce asa ceva, ca ei, de, aveau insigne multe! Cei 50 de elevi nu puteau fi altii decat elevii interni de la scoala profesionala. Au trimis un autobuz “ZIS” dupa noi si am fost dusi la stadion. Acolo si-au dat seama ca au gresit putin: luasera elevi din anul I, probabil pe cei mai mici, iar acestia vor trebui sa treaca cu batatoritul zapezii, de mai multe ori, pentru a face o treaba buna! Si asa s-a si facut. Am fost pusi dupa inaltime. Cei mari in fata, iar cei mici, de 140 de cm inotau in zapada la urma. La inceput ne amuzam. Dar dupa ce hainele de pe noi s-au udat si apoi a-nceput un vant rece, cu toata miscarea, pe la ora 12 eram aproape inghetati. Dupa ce am terminat, am asteptat autobuzul pentru intoarcere vreo jumatate de ora. Vazand ca nu mai vine, am inceput sa marsaluim cei patru km pana la camin. Hainele pe noi erau ca tabla de zinc! Elevul de serviciu, care era mai mare cu un an, vazandu-ne cum aratam ne-a lasat in camin. Cu toate ca incalzirea nu functiona, ne-am dezbracat de hainele ude si inghetate si le-am pus pe calorifere, avand iluzia ca totusi… Fara haine, cu firavele schimburi uscate pe noi, ba unii nu aveau nici de alea, cu paturile in spate, incinse cu cureaua, aratam precum calugarii sau poate ca stafiile negre, daca exista asa ceva. Pe vremea aceea pentru noi elevii de la profesionala un al doilea costum era doar un vis. Din cauza asta majoritatea n-au putut merge nici la masa, la cantina. Am inceput sa incropim ceva din “rezervele” de prin valiza! Unul a scos ceva slanina, altul o ceapa sau usturoi, altul o bucata de paine uscata, altul un borcan cu ceva mustar. Mancam la “comun” pe rupte. Vedeai maini intinse spre “masa imbelsugata” si simteai un miros acru de te traznea. Dar habar n-aveam!
In toiul mesei intra pedagogul nostru, si nici una nici doua incepe sa injure si a ne ia la bataie. Sistematic. De ce eram noi in dormitor si nu la meditatii?! Cum ne permitem sa ne facem de cap?! Noi, asa dezbracati cum eram, ne consideram niste eroi dupa treaba pe care tocmai o terminasem. El n-avea ochi sa vada si nici urechi s-auda! Si da-i si da-i… Unde sa fugi? Afara-n zapada? A dat pana cand “domnul pedagog”s-a racorit si tot dormitorul era un planset! Dansul a uitat ca el ne-a ales pentru “munca aceea”.Unii dintre noi au scapat mai usor: dupa palma primita, lui Radu i-a sarit cascheta de pe cap. Norocul lui… A alergat dupa cascheta si a ramas sub pat. Daca tot nu avea haine pe el, nu intelegea de ce sa nu aiba macar cascheta!
Dom’ pedagog a pus mana pe o ceapa si a aruncat-o cu atata putere in capul lui Liviu, incat ceapa s-a defoliat sarind in toate partile! Emil, ca sa nu fie prins, s-a aruncat si el urland sub pat, de unde nu mai vroia sa iasa. Victor si cu Puiu erau inca in pozitie de drepti, in stanga pedagogului, asteptau randul la “binecuvantare”. Cum se gaseau cu spatele la usa, cuprinsi de spaima, asteptau momentul in care ar putea-o tuli afara. Vazandu-i dom’ pedagog a inceput sa-i palmuiasca pe amandoi metronomic. Stateau cu ochii holbati si nemiscati. Lipsa lor de reactie a fost considerata ca o sfidare si atat i-a palmuit pana ce bietii de ei au cazut pe pardoseala, fara a icni macar. Pe Ilie 1-a prins de gat, 1-a ridicat in sus si apoi 1-a trantit pe pat. Acolo a si ramas! Probabil obosise, fiindca a plecat fara sa ne goneasca din dormitor, fara sa ne adreseze nici un cuvant, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Am inceput sa ne adunam care de pe unde si sa ne “lingem” ranile. La aceasta scoala eram numai copii de oameni saraci. Asa ca apelativele de golani, sarantoci, coate-goale, mate-fripte ce ni se adresau atat de des, erau atat de obisnuite incat nu le mai dadeam nici o importanta. Parca ne striga pe nume! Dupa plecarea “domnului” pedagog, dupa plansul infundat al fiecaruia, ne uitam unul la altul si descopeream ba un ochi vanat, ba un cucui, ba o falca umflata, ba…si am inceput sa facem “haz de necaz”, aratand cu degetul unul spre altul. L-am curatat pe Liviu de resturile de ceapa, si careva I-a zis “mai ce plin de ceapa esti” si ceapa I-a ramas porecla si azi: “maistrul ceapa!”
Dupa acea “ infruntare”, la vreo saptamana s-a aflat de “reactia” pedagogului, ca urmare, dupa cateva zile, am facut cunostinta cu noul pedagog. Eram in al noualea cer.
– Am auzit-o si pe asta. Dar se pare ca uneori nici profesorilor nu le-a fost prea usor! Domnule conferentiar Stoian nu ne spuneti si Dumneavoastra ceva?
– Cum sa nu, mai ales ca intamplarea se refera la un coleg de an! Am denumit-o:
PROFESORUL CEL TANAR