Nu era rău dacă protestatarii erau ei înşişi mai bine organizaţi, deoarece în acel moment, în ţara noastră era “primul exerciţiu democratic” şi ei n-au putut conduce şi controla această acţiune ce ei şi-au propus-o şi era bine susţinută de populaţie, în faza de început.
Împotriva lor, a acestor adunături, a solicitat Iliescu, să se mobilizeze toţi muncitorii, minerii, deoarece lucrurile tindeau să ia o turnură proastă, incontrolabilă. Martori oculari povestesc, că acele cohorte de mineri care s-au pornit din Valea Jiului, au fost stopate la Băneasa, unde “nişte tovarăşi” care se aflau deja acolo, s-au îmbrăcat în ţoalele de lucru ale minerilor. Un alt martor spune că un alt detaşament executa aceiaşi comandă şi în Portul Olteniţa. Aici în afară de persoanele amintite, domnul General Voinea, ca martor în “procesul mineriadelor” confirmă acest lucru în 30 iunie 2000. După împrăştierea, arestarea, plătirea unor poliţe (Pe Coposu l-a “furat”Petre Roman cu un TAB pentru a nu fi linşat) la deputatul Raţiu i-au făcut debandadă furându-i până şi papioanele, câţiva şefi de ziare s-au trezit cu capetele bine ciomăgite. Erau adrese care evident nu le deţineau vagonetarii şi minerii din Vale. La Institutul de Geologie au distrus Muzeul mineralogic (acest lucru a fost gafa celor care au organizat mineriadele. Pentru mineri florile de mină sunt mai presus de medaliile noastre). Apoi i-au pus pe mineri de au spălat Piaţa şi au plantat flori. Au mai fost încercări de “recucerire” a Pieţii, de către diferiţi oameni, împinşi de unii s-au de alţii, dar nu s-a mai putut realiza, ceea ce câteva luni de zile s-a numit „Zona liberă de comunism”.
La aşa ceva au participat minerii din Vale. De fapt prima mineriadă a fost pe 12 ianuarie’90 când Iliescu a simţit că ţărănişti i-ar putea “fura felia”. Atunci a făcut prima oară apel la mineri. Ţărănişti dacă au văzut aceste “manevre minereşti”, au ştiut sigur că atâta timp cât sunt mineri în ţară, Iliescu va avea o armată a lui, loială lui, în afară de armata regulată care a mai şovăit, a mai greşit. Atunci li s-a hotărât soarta celor aproape 250000 de mineri. „Vor fi desfiinţaţi”. Şi cum au luat puterea în ’96, noul guvern, s-au pus pe treabă. S-au apucat să desfiinţeze mineritul. Constanţi fiind, pragmatici erau, au reuşit… La mulţi nu le pasă de ei, de mineri, fiindcă: ”s-au legat la cap fără să-i doară”. Chestiunea mineriadelor nu s-a încheiat cu atât. ”Capul” lor, capul care-i mâna şi-i aduna la ordin, era un tehnician miner, unul Cosma Miron, dar s-a dovedit că el era păcurarul, baciul era altul. La prima mineriadă Cosma îl soma pe generalul Chiţac, care avea specialitatea chimie, pe atunci ministru de interne că: ”de nu-i capabil să facă ordine în ţară să-şi dea demisia şi atunci vor face minerii ordine” Chiţac a promis lui Cosma că aşa va face. Intr-o sfidare greu de crezut, Cosma a fost şi la Palatul Parlamentului (de atunci, astăzi proprietatea Partiahiei României), s-a aşezat pe locul premierului, apoi pe cel pe care stătea Ceauşescu şi în general dădea impresia că ”ţara-i la picioarele lui”. S-a “retras cu greu”din Bucureşti.
Următoarea mineriadă s-a desfăşurat în urma atacurilor concentrate a unor bande care în “disputele directe” cu poliţia i-au pus pe fugă pe poliţişti. Apoi le-au incendiat autobuzele şi în final au dat foc Ministerului de Interne. Mare ruşine. Indivizii au furat arme şi multe altele, care se vor descoperi mai târziu.