Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor:

De aceea zvonurile unor viitoare lovituri de stat, făcute cu oricine şi de oricine, erau reale. Ţara în acele zile era ca frunza în vânt. A fost cea mai instabilă perioadă din’89 încoace, o perioadă de teroare prin care au trecut nu numai bucureştenii ci toată ţara. Poate cineva să zică: ”ce spui domnule ? Exagerezi”. Nu-i aşa. La prima mineriadă, se estimau circa 15 mii de mineri transportaţi cu trenurile de la Petroşani la Bucureşti. La ultima, au plecat din Petroşani circa trei mii de mineri şi în Râmnicul Vâlcea erau peste nouă mii de combatanţi. Dacă ar fi ajuns în Bucureşti, se estima că ar fi fost circa patruzeci de mii, oameni predispuşi la rele, uşor de manipulat şi folosit, chiar într-o lovitură de stat. Aşa putem spune: ”răsturnarea guvernului n-a mai avut loc”.
Erau deja partide care “îşi frecau mâinile” de bucurie la gândul sosirii acestor forţe în Bucureşti, de pe urma cărora politicienii aveau doar de câştigat. Probabil n-a fost să fie. Şi cum n-ar fi român acel care nu ştie a face haz de necaz, vă prezentăm câteva “perle” scoase cu ocazia”descălecatului minerilor”
– Mitică, ce s-a întâmplat în defileu ?
– Nimic domnule ! Un “Lup” a fugit de “cârtiţe”.
În autogara Piteşti:
– Domnule, cum pot ajunge la Bucureşti ?
– Cu autobuzele noastre, sau…cu minerii.
După evenimentele de la Costeşti ( unde poliţiştii au suferit o ruşinoasă înfrângere) Academia de poliţie face înscrieri la profilul …mineri.
La un bilanţ în poliţie: ”Vă prezint pe căpitanul Deşelatul, care a participat la perfecţionarea “dată” de mineri pe dealul Costeşti”

* * *

Ion a fost externat din spital după vreo trei săptămâni, cu un car de indicaţi şi dacă ai lectura biletul de ieşire, după câte se scria în el, nu ţi se mai permitea să trăieşti, dacă nu poţi să trăieşti în opulenţă. Avea nenumărate gânduri la care nu intuia încă nici o rezolvare şi medicii i-au umplut capul cu ”de-ale lor, iar el, nu încăpea de-ale sale”. Vecini şi prieteni-l mai vizitau, dar problemele sale i se tot amplificau. Era apatic, necomunicativ, ursuz. Printre cei care nu se lăsa ”impresionaţi” de mofturile lui şi-i dădea ajutor constant era Nelu şi o vecină, care şi ea văduvă de miner. Irina, că despre ea vorbim, căuta să îndrume copiii în treburile casei, atât de necesare, dar care nu se terminau niciodată. De fapt, spălatul hainelor şi mâncarea, ori femeile nu ne vând aceste secrete, ori bărbaţi trebuie s-o ia de la început cu aceste operaţii. În acest context, Irina a devenit o prezenţă permanentă în casa lui Ion. De fapt ea singură fiind, nici nu prea avea cine ştie ce treburi pe la casa ei. Copiii n-a reuşit să aibă, dacă Viorel, soţul ei, a fost strivit de-o coptură la trei luni de la căsătorie. Era una dintre cele mai tinere văduve de pe Valea Roşie.(ca o ciudăţenie aproape fiecare mină avea câte o „Vale Roşie).

Category: ursite la subsol
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.