Copiii lui Ion s-au acomodat repede cu prezenţa Irinei, cu ajutorul şi sfaturile ei şi o căutau ei pe ea dacă cumva aveau mai multă treabă şi Irina încă n-a sosit. Aşa că firesc, uneori a mai rămas şi peste noapte. Nici nu-şi mai aduc aminte exact când şi cum s-au derulat lucrurile. Toate începeau să-şi între în matcă. Pe Ion doctorii nu l-au ”reparat” chiar aşa cum au intenţionat şi la ieşirea din spital, l-au trecut în pensie de boală. Poate a fost un… noroc, poate n-a fost să fie. A auzit că pe toţi ortacii lui, care au fost reangajaţi, i-au dat afară cu explicaţia că: ”de aceea le-a dat ordonanţa 22 că nu mai au nevoie de ei. Acum şi-au dat seama că în cele 5-15 salarii care li s-au oferit, era inclus preţul anihilării calificării din minerit. Nemaiputând lucra în minerit nu mai aveau nici calificare. Şi acest lucru era valabil şi pentru ingineri, maiştri sau tehnicieni cu profesie de minerit. Ţi-au dat zece salarii…şi te-ai trezit…în faţa vieţi, numai că nu mai erai la vârsta la care ai început calificarea sau studiile de specialitate. Aşa o mârşăvie pe aceste plaiuri nu s-a mai pomenit numai la Reforma Monetară din ’52, când duceau oamenii sacii cu bani să-i schimbe la bancă şi le schimba doar 500 lei, restul se confisca (valoarea acelor bani era un salariu mai bun. Pâinea era 4 lei). Acum şi-au dat seama de adevărata faţă a celor ”aleşi” de ei pentru a le apăra interesele. Era clar că li-se dorea dispariţia totală. Cine se apucă la 30-40 de ani de o nouă profesie şi cât vei ”funcţiona” în ea. Vei reuşi, măcar să lucrezi atâta, să poţi câştiga, cât să-ţi plăteşti banii daţi la cursuri ? Vei adăuga ceva ani în cartea de muncă din noua ta profesie ? De la ce vârstă crezi că vei reîncepe lucru ? Mai ai puterea necesară abordării ei ? Care profesie este prima care urmează să fie anihilată? Nimeni nu manifestă vreo curiozitate în acest sens. Partidele de acuma criticau PCR-ul că au dat decizi prin care se anihilau oameni, personalităţi. Oare care-i diferenţa între ce au făcut comunişti şi Ordonanţele de acuma. Atunci era dictatură de aceea se proceda aşa, acum este democraţie şi se procedează…tot aşa. Doar oamenii care ne conduc s-au schimbat, în rest nimic, gândea de unul singur Ion.
Într-o bună seară, sătui de puşcături şi sex, care abundă în filmele americane, de fapt cam asta-i tot ce prezintă în filmele lor, probabil sunt făcute pentru reduşi mental şi preluate de posturile noastre de televiziune, au stins televizorul şi s-au pus la culcare. Dormeau deja, când parcă prin somn se continuau pocnetele puştilor din film. În buimăceala somnului şi prelungirea filmului, se distingeau nişte sunete mai seci. Ion ca orice convalescent nu-şi mai dorea somn, dar fiind numai de atunci aţipit, era încă buimac. Cu toate acestea şi-a dat seama că este cineva la uşă. Şi-a “tras” cizma din gips după el până la uşă, căutând din priviri cârja. „Afara” nu era prea luminată, aşa că n-a putut deosebi nimic deocamdată în uşa deschisă, ce fel de arătare-i acolo, până când a văzut-o în dreptunghiul uşii. Era o fiinţă firavă la trup, o umbră.
– Ce vrei ? se adresă Ion, arătării.
– O gură de apă, îi răspunse arătarea
– Până acuma nu ţi-a dat nimeni o gură de apă ?
– Nimeni.