Tinerii de acum au apucat să vadă şi o parte din ceea ce au cunoscut vârstnicii, dar cu schimbările impuse de timpul care s-a scurs, din momentul în care a fost perceput de actuala generaţie care acum este mai în vârstă. Poate chiar despre aceleaşi schimbări vor vorbi şi dânşii “după scurgerea timpului tinereţii” domniilor lor.
– Baciu Grigore, zău că vorbeşti frumos, se vede că viaţa ţi-a oferit multe, ai petrecut multe, dar şi mai multe ai învăţat şi constat că reuşeşti să concluzionezi multe adevăruri, dar trebuie să mă scuz deoarece eu astăzi sunt un prost auditoriu. Cu toate că n-am avut o zi care aş putea-o numi rea, încheierea ei m-a răvăşit total. De fapt eu aş fi dorit să te consult într-o problemă mai actuală care mă cam roade.
– Bine dragă Nelule. O să-ţi dau “consultaţia” cu toate că modul cum pui problema începe să nu-mi convină. Nici nu m-am “desfăşurat” bine şi tu bagi frână. Tineretul se grăbeşte uneori şi fără motiv. Despre ce-i vorba? De fapt dacă n-ai nimic împotrivă, eu o să-ţi derulez tema care cred că te frământă, faptele,despre care cred că te apasă şi de-i avea şi chef vei concluziona tu, bine?
– Mă rog. Cum doriţi dumneavoastră, zise Nelu dezarmat. Simţea că de această dată nu poate duce o discuţie în contradictoriu. Se linişti şi se pregăti să asculte ceea ce Grigore dorea să-i spună
– Ani de zile, începu Grigore, un “domn director”era luat de-o maşină mică din colţul unui trotuar, unde ne întâlneam mai mulţi angajaţi, care aveam aceeaşi oră de începere a schimbului, dar în unităţi diferite. La câţiva paşi de locul cu pricina, inginerul sef al aceleaşi unităţi la care “domnul” era director, îşi aştepta colegul de serviciu, care prin cunoscuta formulă ”facem maşina pe din două” îl ducea la serviciu, odată el, odată celălalt. În mulţii ani, în miile de dimineţi în care noi ne adunam pe acel colţ de trotuar şi ne aşteptam maşinile care ne duceau la serviciu, odată, o singură dată, ”Domnul director” nu a catadicsit să-l cheme la el în maşină pe inginerul sef, subalternul său, colegul lui de muncă. Probabil că se simţea înjosit să călătorească alături de inginerul şef. De ce sunt atât de orbi aceşti directori, nimeni nu ştie. Ce merite-şi arogă şi ce realizări au care nu le-ar mai fi putut face altcineva? Se pare că nici unul. Dar el “este” făcut director şi nu din cauză că ar avea ceva capacităţi deosebite. Mă rog a fost treaba cui l-a făcut şi a lui că a fost director. Vremea, cum vorbeam şi mai înainte, a trecut şi omul nostru s-a pensionat şi a trecut şi la binecunoscuta boală a bătrânilor. Nu şti ce-i aia?
– Î…nu.
– Toată lumea doreşte să fie văzut, lumea să-i acorde atenţie, să fie preţuit şi de ce nu chiar iubit? Cât le eşti necesar şi au nevoie de tine, te respectă, viaţa ta are un rost chiar dacă nu-ţi dai seama că eşti manipulat, sau te faci că nu şti. Pe măsură ce îmbătrâneşti şi îţi tragi din ce în ce mai greu ciolanele atunci, începi să aduci pe acest fond, propriile tale necazuri şi boli.