Primul ar fi că oricine se căsătoreşte, depune un jurământ în faţa partenerului, a martorilor, a lui Dumnezeu şi ce-i mai important în faţa conştiinţei sale, de care nimeni nu-l poate absolvi. În acel jurământ sunt prefigurate exact lucrurile care tu nu le tolerezi la o femeie, de parcă ea-i de vină că pute a ceapă. Dacă tu nu-i mânca nici ea n-ar puţii a ceapă. O altă faţă a jurământului se referă la vremea când nu vei mai fi tânăr, sănătos şi vei avea tu nevoie de ajutor şi toleranţă, când femeile cu miros de ceapă, femeile gureşe, femeile mame, femeile de toate zilele nu acele “femeile de sărbătoare” ci femeile muncii, vor şti să-ţi înapoieze tandreţea cu care le-ai învăluit în viaţa dusă împreună şi poate că atunci vei fi bucuros să şti că acestea nu sunt ale ”altora” ci una-i chiar nevastă-ta. Poate nu-i acesta un monument al femeilor căsătorite, dar peste 80% dintre oameni se căsătoresc şi probabil că sunt siguri că fac un lucru bun, dar tu cu peroraţiile tale care văd că ţi-au devenit un mod de viaţă, nu faci altceva decât să fugi de tine şi de societate. Nu eşti capabil să dai nimic nimănui şi nici să-ţi ţii obligaţiile faţă de tine însăşi. În concluzie eşti un egoist şi acum chiar dacă te superi, trebuie să te părăsesc. Femeia cea cu miros de ceapă mă aşteaptă. După câte vezi s-a lăsat seara şi ne place să mai povestim câte ceva numai noi doi. La bună vedere şi la viitoarea femeie aranjată, dichisită, aşa cum îţi plac ţie.
– Bună.
Nelu pleacă îngândurat spre casă. Gândurile lui departe de-a se limpezi, i se aglomerau şi mai mult. Dacă l-ai întreba pe Vasile ăsta, el cât îşi doreşte să trăiască, sunt absolut sigur că ar zice: ”cât Gutâiul”. Tipul acesta de oameni formează o categorie mai mare şi cum zicea unul, fiecare cu păcatele sale, nu cu calităţile lui.
Un ins, care probabil că s-ar asocia acestei categorii mai sus menţionate, lucra cu câţiva ani în urmă la ceanuraţia Săsar, unde munca se desfăşoară în trei schimburi. S-a brodit ca în acele vremuri, femeile ce lucrau în acea secţie să fie toate, dar absolut toate, de-o frumuseţe răpitoare. Cu toate acestea şi chiar între aceste frumuseţi, una dintre femei, căsătorită de altfel, pe lângă frumuseţea-i deosebită avea un şarm aparte care înnebunea bărbaţii de cum o vedeau. Cine ştia cam ce poate însemna o asemenea femeie între bărbaţi, la ce se pot aştepta din partea ei, o ocoleau pentru a nu-şi complica viaţa. Este de înţeles că majoritatea bărbaţilor erau căsătoriţi şi uni nu erau prea tineri. Erau cu funcţii, cu copii, cum s-ar spune, oameni aşezaţi la casele lor. Şi soţul femeii frumoase despre care discutăm, era tot preparator şi lucra în acelaşi schimb cu soţia lui. Şeful de tură se număra şi el printre oamenii aşezaţi la casele lor. Soţia dânsului fiind maistru de panificaţie la o întreprindere de profil. Am specificat acest lucru deoarece, Vintilă şeful de tură, mânca cea mai deosebită pâine făcută de Doamna lui. O pâine cum n-am mai văzut şi după cum recunoşteau şi alţi colegi, nici unul dintre noi, n-a mai mâncat asemenea minunăţie. Trebuie să vă spun că în acele timpuri, în ţara noastră circa 84% din produsele de panificaţie era pâinea integrală (neagră).