Saturday, March 28th, 2009 | Scriitor:

– A! Se va face ! Voi va apucati de lucru, adunati pamantul in zona asta si cand va fi gata il veti transporta, tot voi, cu vagonetele. Scule va da dansul! Si-i arata pe cineva care parea a fi un paznic sau asa ceva.
– Eu va urez succes si spor la munca!
– Multumim, multumim mult!
Tipul a plecat. A ramas profesorul cu cei 43 de elevi si cu “paznicul”.
“Aripile” tanarului cadru didactic, daca nu erau retezate cu totul, erau totusi pleostite rau! Pe elevi ii cunostea doar dupa initiala claselor… locul de desfasurare era “acolo”… “acolo” il adusese soferul… lucrul… munca de acest fel nu mai facuse niciodata…Cu cat sa “incarci” un elev sa nu rada de tine, dar sa nici nu il “omori” cu lucrul, nici o idee nu avea. Nu se mai intalnise cu asa ceva… si uite acum “astia” il pun pe el sa faca un baraj de argila…Doamne, oare ce va iesi de aici? Ce va fi cu orele lui? Cu norma didactica? Se gandi ca toate examenele care le-a dat el in facultate, s-au dus dracului… ce examen o mai fi si asta pe capul lui.Paznicul, care se grabea, interveni:
– Domnu’ pai nu luati sculele?
– Sculele, care scule? A, da… sigur… Cotet si Bran, luati cate 6 elevi din fiecare clasa si aduceti sculele!
Sefii de clasa au plecat cu paznicul.
– Mai, baieti! se adresa tanarul profesor elevilor, aducandu-si aminte ca toti marii generali, inaintea unui atac decisiv isi imbarbatau trupele… Mai, baieti! in aceasta vale sau in rapa asta, cum vreti sa-i ziceti, trebuie… si incepu sa le expuna “obiectivul muncii” lor. Dar pana cand toate se vor rezolva gandesc ca ar fi bine ca fiecare… si incerca sa le jaloneze cat de cat munca dupa priceperea lui, cam in ce limite trebuie ei sa gestioneze ziua, sau cat a mai ramas din ea. Pentru inceput le-a recomandat o pauza de masa. In acest timp au sosit cei cu sculele. Iar se fac tabele, iar semnaturi de primire… Asa se gandea: in asemenea cazuri nu poti sa dai scule fara semnatura… Apoi au pornit si lucrul. Treaba mergea, mergea destul de bine spre incantarea profesorului care statea pe un povarnis, ca Napoleon la Austerlitz, si se credea foarte mare. Pentru el, la pregatirea sa, aceasta era o realizare, ca fiecare elev sa aiba de lucru, sa se respecte organizarea hotarata, sa nu existe altercatii si, nu in ultimul rand, sa se vada si rodul muncii! Fara sa-si dea seama, timpul se scurgea pe nesimtite si se auzi strigat de pe buza rapei de sofer:
– Dom’ profesor, am venit! Haideti la masina!
Acest moment a creat o dezordine totala. Elevii au aruncat sculele si “fuga la masina” sa-si ocupe locurile.
– Hei, la mine adunarea! Cum va permiteti sa faceti asa ceva? Toti elevii sa-si stranga sculele! Aceasta intorsatura n-a convenit, a starnit murmure! Apoi agale, elevii obositi si fara nici-un chef s-au apucat sa culeaga sculele si… strigati dupa tabel, le-au predat “mosului”. Toti erau epuizati. in masina s-au schimbat putine vorbe, parca erau cu totii adormiti.
Erau asa de molesiti ca dupa o baie fierbinte. Sculele cu cozi “cum le-a dat Domnul” le-au facut niste basici in palme, ca-ti era mai mare mila. Unii, incepeau si-si oblojeau mainile cu batista. Care avea! Cateva zile, pana s-a facut “linia CF” numai asa s-a lucrat. Apoi au aparut trei vagonete… trei vagonete pe o singura linie, fara posibilitati de depasire sau schimbare de macaz. Asta presupunea ca toate vagonetele sa mearga o data in jos, o data in sus. Insemna ca trebuiau sa astepte unul dupa altul. Si cum unii erau mai comozi, altii mai harnici, acum toata munca celor 43 de elevi depindea de incarcatorul primului vagonet. Profesorul cel tanar a inceput sa faca alte repartizari, noi miscari de trupe, noi nemultumiri. Lucrau de cateva zile. Acum au descoperit ce-i argila, care va fi viitorul amplasament al barajului, care vor fi fazele de lucru si cum va arata la terminare, ce urmari va avea barajul in viitoarea gospodarire a terenurilor si multe altele. Acolo, pe santier se parea ca lucrurile au intrat pe fagasul normal. Fiecare isi cunostea obligatiile si cauta sa si le indeplineasca “de sila – de mila”, impulsionati si de tanarul profesor. Zi de zi reuseau sa-si faca “norma”. Tanarul profesor insa era ingrijorat ca pe masura ce trecea vremea elevii isi pierdeau tot mai mult entuziasmul. O alta preocupare, de specialitate era pierderea foarte mare din timpul afectat invataturii, meseriei pentru care se pregatesc acesti elevi. A venit si prima ploaie…

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.