Deci în prima parte a discuţiilor de miercurea (atunci au loc întrunirile), ne-a sondat pe noi dacă suntem întregi la cap, după care ne-a cerut părerea noastră despre ceea ce face el, după rezultatele care le are. Tu eşti cineva în poezie, ai şi un premiu, ai fi avut mai multă credibilitate în faţa lui analizându-i versurile. Eu cu ale mele posibilităţi, am luat prima lui carte de versuri, am citit-o şi i-am prezentat în scris opinia mea asupra primei lui cărţi. Dacă o va da la o publicaţie, voi continua şi cu celelalte, dar în poezie eu cred că şi-ar fi dorit ca alţii să-i scrie cronicile. Asta a fost prima întâlnire. La următoarea mi-a povestit ucigătoarea dragoste a doi foşti prieteni din copilărie, apoi fiecare află pe parcursul vieţii elemente compromiţătoare în viaţa celuilalt, în iubirile lor şi lupta de-a se distruge unul pe celălalt (deveniseră secretari pcr) devenise esenţa “vieţilor” lor. Când au reuşit să dispară din lume, deja nu-i mai ştia nimeni. Una dintre întâlniri a avut loc acasă la Şiman. Acolo cu toate că s-au prelungit prelegerile, ne-am simţit bine. Filip ne-a invitat la el la Fersig, la vară şi fără a dori cineva, discuţiile au deviat în sfera politicului (şti că fiecare mai scriem la câte un ziar). Ne-am decis ca următoarea bârfă să o facem lângă Casa Sindicatelor. Dar fumul de ţigară, mirosul şi gălăgia ne-au scos afară. Am nimerit într-o cofetărie-pizzerie, unde la început a fost excelent, dar n-a durat mult. Aşa că am prins fiecare telejurnalul acasă. La ultima întâlnire discuţiile s-au purtat în jurul noii cărţi scoase de Şiman. L-am felicitat, l-am “frunzărit”, după care domnul Mihai a decimat noul volum, iar Filip mi-a povestit că mi-a citit ultimul volum ”La porţile iubirii”. M-a flatat. El om trecut de 65 de ani, profesor de limbă română mi-a spus că n-a putut-o lăsa din mână. Eu mă încălzesc greu când este vorba de Filip care-i foarte caustic. L-am numit “chirurgul” limbii române, dar şi demolatorul de scriitori, de aceea am căutat să nu mă ambalez. Abia când a început să-mi “justifice” complimentul, mi-am dat seama c-o face fără urmă de răutate. Cartea nu era rea dar de la el mă interesa progresul în aşezarea romanului. Cu asta a început, ceea ce de ce să nu recunosc, mi-a zgândărit puţin orgoliul. Întâlnirea a luat sfârşit cu invitaţia lui Filip ca următoarea “consultare” s-o facem la el acasă. Vreau să-ţi spun că poate n-ai observat dar în trupa aceasta cu toţii suntem pătimaşi în discuţii. Aici iese în relief inteligenţa, cunoştinţele şi echilibrul psihic al inginerului Mihai, care la vârsta Domniei sale, după ce a predat zeci de ani, nu ezită să înveţe şi acum, să facă cele mai pertinente cronici şi critici literare ale cărţilor tipărite de poeţii şi scriitorii băimăreni. Fiind specialist şi în ecologie, cu orice prilej, participă la ore cu copii, scrie despre aceste importante lucruri, participă la simpozioane ca orice persoană în plină activitate. Preţuirea dânsului este din partea tuturor celor care-l cunosc, el fiind poate singurul dintre cenaclieri care poate tempera o şedinţă “aprinsă” dintre oamenii de litere care nu de puţine ori sunt mai gălăgioşi ca elevii.
– Asta nu vă scoate de sub bănuielile mele. Dar întrucât constituţia permite întrunirile, vă iert. Ţi-am adus articolul, mai aveai unul cu moroşanul acela, dar cică l-au pierdut.