Nelu s-a interesat de Ion cât timp a fost în spital. De când au început restructurările, zilnic se afla pe acolo. De la Inspecţia Sanitară a mai aflat un lucru incredibil. Răposatul nu permitea ca unui pensionar de boală, miner, să-i fie trecute toate bolile “obţinute” în câmpul muncii (se pare că nici în alte sectoare nu era altfel). Indicaţiile erau ca numai ”boala principală”, după care se pensionează, să fie menţionată în acte, celelalte să nu fie trecute nicări. Cu această aberantă indicaţie (parcă celelalte indicaţi erau mai puţin aberante), până în ’90 minerii noştri nu aveau alte boli decât silicoza. Ori se ştie că după un an şi jumătate, orice miner care perforează cu perforatorul, fără să fie montat pe-un cărucior de perforare, datorită vibraţiilor date de aceste maşini primeşte Sindrom Raynoud. Dacă-şi continuă munca în aceste condiţii, sindromul se „transformă” în Boala Raynoud. Boală care distruge întreg organismul, începând cu sistemul circulator şi inima. Boala nu are vindecare. După cum scriu statisticile, toţi minerii au întâi probleme de inimă apoi îşi distrug şi alte funcţii, alte organe. Pentru a elucida şi aceste ultime aberaţii ale “fostului” se deplasa atât de frecvent Nelu la spital, la Direcţia Sanitară, la Comisia medicală. Minerilor care au fost disponibilizaţi era cazul să li se precizeze corect starea sănătăţi, mai ales pensionarilor de boală şi osebire această boală care-i scotea automat din rândul bărbaţilor.
După toate aceste discuţi şi uneori chiar refaceri de situaţii, o întrebare-l zgândărea şi pe Nelu:
– Domnule doctor este adevărat că toţi bolnavi de inimă mor în somn?
– Domnule Nelu, de-o să aveţi vreo dată poftă să vă suspectaţi inima, o să observaţi că există o stare de aţipire, o stare în care inima trece de la travaliul pe verticală la cel pe orizontală ceea ce ne dă nouă o stare de tresărire.