Incepusem si noi scoala. De fapt, ea incepuse cu un an inainte, dar nu eram inca “pusi” pe picioare cum se spune, in noul sediu. In prima faza, sediul scolii noastre a fost construit cu destinatia de “Institut de Mine”. Cum in acea vreme o “personalitate” s-ar fi exprimat cam in felul urmator ” Eu n-o sa fac zilnic trei km pana la scoala!”, cei din Petrosani au fost “pe faza” si… ne-au “suflat” institutul de ingineri.
Au trecut 37 de ani pana s-a infiintat un alt “Institut de Ingineri” in oras. Dar “personalitatea” din acele timpuri n-a parcurs zilnic trei km, ci a urcat zilnic pe jos la Petrosani, aproape un km. De, alta viata!
Ca director in scoala a fost numit un maistru cu o vechime ceva mai mare in munca, Levendula Joska. Imediat dupa numire era sa ramanem fara director. In chiar prima zi, directorul dirijand o masina plina de mobilier care mergea cu spatele, pentru a fi descarcata, era cat pe-aici sa fie strivit. Doua luni a stat in spital dupa leziunile primite, timp in care scoala nu putea fi fara conducator, asa ca a fost numit un alt director. Un subinginer de mina, om integru, hotarat in actiuni si bun gospodar. Dar, cui ii place sa lucreze cu o “turma de iepuri” cum eram noi elevii!? El, tov. Mik Wilhelm era om in varsta, asa ca repede a renuntat, invocand pensionarea. N-a trecut mult si “am primit” ca director un geolog tanar. Acesta a condus scoala cativa ani la rand. Insiruirea directorilor am facut-o pentru a vedea starea de provizorat in care ne aflam, greutatile inceputului, precum si atitudinea oamenilor si a autoritatilor fata de aceasta profesie, in plus, abia se terminase in scoala, “epoca coreeana” , epoca ce ne-a facut un dosar UTC de sute de pagini, ce cuprindea “experienta” inaintata cu “activitatea elevilor coreeni” din scoala noastra. Cred ca, la acea vreme n-a existat scoala in tara mai hulita ca a noastra, datorita faptului ca aici se scolarizau in jur de 20-30 elevi din Coreea de Nord socialista, datorita modului lor de-a intelege viata, cat si a faptului ca erau “imuni”. Multi dintre ei au savarsit toata paleta de fapte penale posibile, dar n-au fost pedepsiti de organele puterii de stat nici unul dintre ei. Erau fratii nostri si Romania trebuia sa-i trimita acasa “calificati” si “instruiti”, caci altfel nu ne dovedeam “internationalismul proletar”!
Avand acest atu, unii elevi coreeni faceau spargeri in magazine, in vagoane CFR, violuri, furturi, batai, huliganism si altele. Printre ei si putine exceptii! La ultimele promotii, doi elevi coreeni – Jan Jin Jap la clasa de mineri si Kim Min la preparatori erau deosebit de sarguinciosi la carte, la sport, disciplinati. Cei mai “batrani” din scoala ziceau ca astia parca erau din alta tara! Erau un exemplu chiar si pentru romani. De fapt ei erau de varsta noastra, pe cand ceilalti majoritatea erau la varste cuprinse intre 20-30 de ani. Acestia nu mai acceptau regimul de elev, de la “Rezervele de Munca” ale M Al-ului, unde in scoala profesionala era un regim destul de sever. Se zice ca dupa Zlatna, noi Grupul Scolar Minier din Baia Mare eram mai severi cu un programul si cu disciplina. La inceputul fiintarii scolii in noul local, ponderea profesorilor era formata din fosti tehnicieni sau ingineri din productie. Incepand cu anul scolar 1957/1958 vor sosi primii profesori “ai nostri” repartizati direct din facultati: 3 profesori de matematica si unul de fizica. Toti tineri, toti frumosi, toti la inceput de cariera. Doi dintre ei aveau sa-si dedice toata cariera lor de dascali la noi in scoala. Unul a ajuns profesor universitar la Cluj si al patrulea, dupa ce ocupase toate functiile de conducere din scoala mai multi ani, s-a mutat la Bucuresti. Se pensionase.Tinerii profesori erau cu totii plini de idei, de idealuri, erau stapaniti de o sete nemasurata de a arata ce pot, ce stiu. In ultimele doua saptamani de scoala, doi elevi din anul IB lipseau continuu de la cursuri. Profesorul de desen tehnic, om mai in varsta si care nu concepea sa parcurga o tema si elevii sa n-o cunoasca, trimite un elev dupa cei doi absenti. La disciplina desen tehnic erau doua ore cuplate si a considerat ca o sa aiba suficient timp “sa-i recupereze”! Numai ca nici elevii, dar nici solii trimisi nu au venit. Asteptarea i-a fost zadarnica. “Solul” ii gasise pe cei doi absenti. Erau in cabinetul de fizica, cu noul profesor Viorel. Dupa ce a batut la usa si a explicat de ce venise, “proful” 1-a intrebat:
– Cum te cheama?
– Vultur… Ioan Vultur.
– Si poti sa-mi spui si mie ce talente ai, spre ce te simti atras? Elevul crezu ca profesorul il ia peste picior!
– Stiti, eu nu am talente, eu sunt la lacatusi!
– Mai, Vulture! Nu m-ai inteles! Eu nu rad de tine. Eu te intreb serios! Uite, de exemplu, vezi revistele astea sunt pline de poze cu copii, cu elevi. Daca tu ai face un fotomontaj, cum l-ai denumi?
– “Viitorul e al lor!”
– Formidabil! Imi place! Ei, vezi unde stau talentele ascunse! In tine!
– Domnule profesor, eu am venit dupa elevii Fira si Sandu. M-a trimis domnul Baratky.
– Stiu, stiu, dar eu le-am dat de vopsit cateva banci. Tu stii vopsi? Ai mai vopsit ceva vreodata?
– Numai valiza mea de lemn, cu miniu de plumb!
– N-ai vrea sa incerci cu pensula asta si cu vopsea?
– Ba da, dar… stiti, trebuie sa plec la ora!
– Uite, incearca si daca ti se intampla ceva, vorbesc eu cu directorul si nu vei pati nimic!
– Cum spuneti dumneavoastra. Si ii dadu o pensula, vopsea, si se-apuca de lucru. Dupa 20 de minute banca era gata.
– Ei, vezi cat de frumos ai facut-o? Tu ma pacalesti! Tu ai mai vopsit, nu-i asa? Ei, n-ai vrut sa-mi spui! Ei bine, pana deseara stai aici si vopsesti banci! Si Vultur a stat si a vopsit noua banci pana cand “l-au eliberat”. Dar mai mult nu 1-a mai prins la vopsit! Nu si-a dat seama ca si profesorul de fizica era trecut in orarul clasei sale. Cand 1-a vazut la ore, gura nu i se mai putea desclesta.
– Ei, cum e, Vulture? il lua in primire proful.
– Bine, tov.’ profesor!
– Bine, bine, dar vom vedea noi cat este de bine! Sa vii in pauza sa-ti termini fotomontajul! Ai uitat ca tu i-ai pus numele? Eu sa ti-1 fac? Se poate? Si, Vultur cu cei doi colegi, au terminat amenajatul laboratorului de fizica: cu vopsitul, cu fotomontajele, cu … nu mai stiu cu ce! Scoala 1-a dotat cu butelie de gaz, magnetofoane si alte aparate.
Laboratorul nostru a fost primul “laborator de fizica” din judet, lucru ce l-am aflat din ziare, dar si din :perindarea atator profesori care venisera sa asiste la “lectiile model” ale profesorului nostru de fizica. Eram si timorati de aceste vizite, dar in final mandri ca primul titlul de “PROFESOR FRUNTAS” 1-a luat profesorul nostru de fizica: Viorel Valentin!
Mai tarziu, tot noi am avut primul maistru-instructor cu gradul didactic I si am devenit primul liceu, din tara distins cu “ORDINUL MUNCII CLS. I”
– E! Pe atunci asta era ceva!
Se ridica in picioare profesorul Nae si toti il privira. – Eu vreau sa va povestesc o intamplare petrecuta la “Atelier”. Si el era fost elev al scolii! Doresc sa va creionez cate ceva despre:
Practica in atelier