Au aprins torţe şi au făcut o slujbă de pomenire în vaietele tinerilor şi a mai puţin tinerilor, care au pierdut tot ce însemna parte femeiască a acelei cetăţi. După această slujbă cutremurătoare, Aristaldis a dat ordin să se acopere poarta Cetăţuii de veci, oferind catacombele de mormânt acelor care acolo şi-au lăsat viaţa.
Malul Samusului “a primit” toate victimele lăsate de mongoli. Cimitirul comun avea întinderea unui teren de spectacole care se dădeau cu diferite prilejuri în acele vremuri. Pierdem oamenii, câştigăm cimitire şi terenuri de care nimeni nu mai are nevoie, gândea Aristaldis. Odată cu închiderea catacombelor şi curăţarea cetăţii de cadavre, oamenii din subordinea lui Aristaldis, foştii soldaţi şi mineri, au început a slăbi disciplina, parcă dădeau semne de oboseală, de demoralizare. Tot ce au fost ei, tot ce au avut ei a dispărut şi atunci care-i sensul atâtor jertfe când nu-ţi mai rămâne în viaţă soţia, urmaşii, nimic. Dacă fostei armate a lui Aristaldis i se păreau toate inutile, regelui Bela nu-i era indiferentă situaţia visteriei, a curţii. Confirmându-se dezastrul făcut de tătari şi asupra Bistriţei, a numit pe Pavel comite al Rodnei şi Bistriţei, cu dorinţa expresă de-a le ridica aceste cetăţi, cât mai repede posibil la posibilităţile economice de altădată şi evident trimiterea în visteria regală a cât mai mult aur, raţiunea regelui de-a avea mine. Numai că aici, la minele din Rodna, pentru prima oră s-a ivit o situaţie specială. Armata lui Aristaldis era formată numai din mineri, şi dacă s-ar fi petrecut lucrurile, cum ei le-au plănuit, minerii ar fi trebuit să dea o ultimă lovitură inamicului. Cum lucrurile nu s-au petrecut astfel, această armată compusă cam în proporţii egale dintre băştinaşi şi specialiştii mineri, robii aduşi de Kondrad, care majoritatea erau saşi. Interesele acestora coincideau doar la capitolul că erau la fel de săraci după acest pârjol. Cu toţii au pierdut tot ce se poate. În atare situaţie, Aristaldis şi-a deplasat oameni în jurul mormântului comun care era în cotul Samusului şi le-a spus:
– Slujbaşi şi apărători ai cetăţii. Dumnezeu ne-a pus în faţa noastră această dură încercare din care poate nu toată lumea va ieşi cu bine. V-am adunat aici să vă spun că atâta timp cât aţi servit Cetatea sub comanda mea, ori la muncă ori la luptă niciodată nu mi-aţi dat motive de-a mă plânge de modul eroic cum aţi procedat în ori ce situaţie. După acest dezastru lucrurile s-au schimbat de aceea trebuie să hotărâm ce ne rămâne de făcut, acum când suntem mai puţini, dar suntem şi de mai multe neamuri. Poate acestea-s clipele cele mai grele din viaţa acestei cetăţi. Cu toate că ne lipsesc de toate, ca să ne refacem tot noi o să trebuiască să dăm. Mă gândesc că n-a trece mult timp şi vor sosi cămăraşii după aurul regelui. Tuturor sufletul ne este cernit după această groaznică încercare. Sunt sigur că mulţi dintre voi s-au gândit să părăsească Cetatea şi aş înclina să le dau dreptate şi să le doresc ca Domnul să-i ajute pe unde vor ajunge, dar nu uitaţi dragii mei că ori unde veţi merge, ca şi aici de altfel, va trebui să începeţi tot cu începutul. Şi acolo va trebui să adunaţi nimicul lângă nimic. În faţa voastră, a tuturor, slobod din robie pe robii mineri aduşi de Kondrad. De azi înainte hotărăsc că toţi locuitorii Cetăţii sunt oameni liberi.