După parcurgerea unei bune bucăţi de drum, Keled îi vestise că nu-i indicat în aceste momente să se ducă în Germania, deoarece acolo nu sunt doriţi. Din surse sigure, la cererea anumitor demnitari,Teutonii au fost afurisiţi chiar de Papă, pentru anumite comportamente care nu erau “în spiritul credinţei şi a moralei creştine”. Cei care au intrat în Germania, au început să fie vânaţi şi…dispar. Nu ştie dacă şi Kondrad este pe vreo listă, sau dacă şi el este printre cei vizaţi, dar e mai bine să fie la fereală de ochi indiscreţi care niciodată nu se ştie ce urmăresc şi în plus Teutonii de sub comanda sa reprezintă o mică armată, dar este o armată care-i capabilă să creeze nelinişti acolo unde sunt cantonaţi, neştiind exact care-i poziţia lor în frământările care-s la modă în Europa.
– Dar am auzit că regele Ungariei a dat o diplomă…
– Este adevărat, dar numai pentru teutonii agreaţi. Ori noi încă nu ştim în care tabără ai fost inclus de acei demnitari. Cred că de moment, ar fi bine o bună bucată de timp să vă odihniţi la moşia mea din Slovenia, timp pe care eu îl voi folosi pentru a afla ceva la Curtea Regelui Arpad. Ce ştiu până acuma este că regele vrea să trimită un cămăraş şi comite la Rodna şi Bistriţa. Apoi şi-ar dori o armată care să-i protejeze transportul aurului de la Bistriţa la Buda. Poate mai are şi alte planuri, şi pentru alte locuri dar de tine încă n-am ştiut nimic. Nici acum nu-ţi cunosc intenţiile personale. Ce încă nu ştiu, dacă regele are deja favoriţi pentru aceste posturi, sau încă nu-i decis nimic.
– Eu nu mi-am făcut nu ştiu ce planuri. Sunt nespus de bucuros de oferta ta pentru odihna mea şi a teutonilor. Am crezut că germani fiind n-o să avem probleme la întoarcerea noastră acasă în Germania. Se pare că ceea ce se numeşte în mod normal casa noastră, ţara noastră, pe moment nu există nici-un fel de dragoste, pentru cei care au slujit pe alte meleaguri. Ţara nu doreşte să ne vadă. De la un timp toate se întorc împotriva noastră. Se pare că am devenit obositori şi obosiţi. Eu cel puţin m-am săturat de toate. Cam în această stare ne aflăm cu toţii. Aşa ne-ai aflat tu şi-ţi promit veşnică îndatorire pentru punerea în gardă, dar şi pentru oferta ta de ospitalitate şi protecţie nemaiîntâlnită până acum, la nimeni. Ne-ai fost şi ne eşti de mare ajutor, mă onorezi mult şi mă îndatorezi şi mai mult. Karol Keled în săptămânile ce au urmat a tras sfori puternice la curtea regelui şi de două ori a avut audieri chiar cu Majestatea Sa şi cu alte persoane influente şi care pot “sugera” anumite lucruri chiar regelui. Faţă de activitatea febrilă a lui Karol, nici Kondrad nu a stat cu mâinile încrucişate. A căutat să afle dacă şi el se află în dizgraţie. O altă latură a informaţiilor sale se refereau la vistierie, la diferite planuri de construcţii ale regelui, cine are mai mari datorii în regat şi către cine. Prin aceste date încerca o intervenţie directă în finanţele unor mari latifundiari şi dacă se poate chiar până în preajma regelui. Ultima pistă pe care o urmărea Kondrad, era dacă avea rivali în planurile patronate de rege, cine erau aceştia şi posibilităţile de contracarare a oponenţilor. Pe ce persoane se sprijină aceşti contracandidaţi. Această viermuială a avut un efect de-a dreptul reconfortant pentru Kondrad.
Sunday, April 05th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: ursite la subsol
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.