17 septembrie 1977
Omul care era atunci directorul scolii, în perioada de finalizare a construcţiei liceului, era un om care a ajuns la o maturitate profesională, în virtutea căruia în stadiul de terminare a lucrărilor, şi-a permis să facă mici retuşuri dar cu avantaje importante în procesul de învăţământ. Bunăoară la capătul fiecărui coridor, l-a închis cu câte-o uşă, spaţii care a devenit ulterior cabinetele viitoarelor catedre. Aceste cabinete erau nişte spaţii de lucru pentru oricare profesor care avea şi alte probleme în afara predării propriu zise, corectarea lucrărilor, discuţii cu membrii de familie ai elevilor şi altele. Într-un asemenea cabinet mă aflam în acea după amiază, unde mi-am făcut lucrarea de grad I şi acum am ajuns în faza definitivării acestei lucrări. De altfel această lucrare este deosebită, pentru că ea este confirmarea muncii cadrului didactic respectiv, într-o mare perioadă de timp dublată de-o mare experienţă de predare, pentru perfecţionarea muncii la catedră. Realizarea lucrării a fost un efort prelungit şi continuu pe o perioadă de doi ani. Refăceam bibliografia care cuprindea 43 de titluri la o lucrare de 254 de pagini. Încântat de ”operă“ mi-am făcut drum la un alt cabinet, unde prietenul meu Iuliu, era şi el angajat la exact acelaşi efort intelectual, conceperea lucrării de grad I. Din ‘77 ne-am corijat toate drumurile şi acţiunile, perfecţionările, examenele la probele de politica partidului, ce mai, de atunci toate le-am făcut împreună, chiar şi orarul îl aveam aproape identic. Până şi lucrările de grad aveau aceleaşi subiecte dar procedeele de rezolvare aveau alte variante. În acest caz era firesc că ne-am mai consultat, ajutat şi aş fi zis că mergeam cu munca în paralel. Mi-am aranjat cu plăcere cărţile consultate pe raft, ciornele, resturile de hârtii şi lucrare, în altă parte şi cu manuscrisul sub braţ, ca un luptător victorios, m-am dus la o ultimă discuţie cu colegul pe această temă. Practic vroiam să văd lucrările noastre pe aceiaşi masă, să ia el lucrarea mea, eu pe a lui şi să le facem o ultimă verificare înainte de-a le da la legat. Am intrat în cabinetul lui, din cealaltă margine de şcoală şi el tot un fost capăt de coridor. După deschiderea uşii am rămas stupefiat de “ordinea care domnea” la locul de studiu şi muncă al colegului. Spaţiul de lucru , care ar fi trebuit să fie, era de fapt un haos de nedescris. Cărţi aruncate de-a valma, hârtii scrise şi mai puţin scrise, le găseai pe orice porţiune pe care s-ar fi putut aşeza. Era parcă un birou în care s-a jucat fotbal dar nu cu o minge ci cu cărţi şi imprimate, hârtii. Colegul meu, vânăt la faţă, cu părul ce i-a mai rămas ne smuls, vâlvoi, iar el obosit se odihnea pe un scaun.
– Ce Doamne feri s-a întâmplat aici ?
– Nimic…ce să se întâmple ?
– Te-a supărat cineva ?
– Nu…
– Atunci spune-mi ce-i cu tine. Ce s-a petrecut aici ? Ori poate pe mine eşti supărat ?
– Nimic din toate acestea. Am constatat că nu sunt capabil să-mi fac lucrarea de grad. Aşa că nu o să mai dau nici un examen. Mă las păgubaş de această afacere.
– Ce motive aşa de puternice ai că renunţi la această încununare a profesiei tale ? Apoi din câte ştiu, a trecut ceva timp de când am buchisit-o împreună lucrările şi atunci nu păreai atât de prăpăstios.