Probabil cum se desfăşura la fiecare cadru didactic în asemenea cazuri. Dimineaţa mi-au făcut inspecţie la clase de a noua şi la ora de dirigenţie. După-amiaza aveam program cu clasele terminale a XII-a. La ora 17 trebuia să se încheie, când bate cineva la uşă, rugând inspectorul de la judeţ, să iasă afară. Se poartă nişte discuţii pe coridor şi se face apel la delegatul ministerului. Eram bucuros că după şapte ore am terminat deja. Intră inspectoarea şi-mi spune să dau pauză la elevi. Atunci abia am auzit şi eu soneria. Apoi îmi întinde o hârtie scrisă cu bandă roşie, prin care Inspectorul general îmi anulează inspecţia-proaspăt efectuată – “până la noi ordine” .
Prin luna mai, am reprimit dreptul de-a mă prezenta la Inspecţia specială. De inspecţia făcută în februarie nu se pomenea nimic. Am trecut şi a doua inspecţie. Apoi ne-au retrimis pe şantier. Am luat locul I pe ţară. Primul care a rămas cu elevii după susţinerea examenelor la Bucureşti, a fost Anton. Clasa care a plecat pe şantier era cea mai indisciplinată clasă. Era atât de dezlânată, că directorul într-o discuţie particulară s-a exprimat cam aşa ” dacă o lună nu aud de clasa aceasta, eu voi trăi cu cinci ani mai mult”. La circa o săptămână o cheamă pe soţia lui Anton la şcoală
– Doamnă vă rog să-mi spune-ţi dacă va telefonat soţul.
– Bineînţeles.
– Şi ce spune? De fapt mi-a spus ceva despre elevul Hosu şi Cânepă. M-a rugat să le anunţ familiile. Aveau nevoie de nişte obiecte personale. Dar altceva ce mai spune, eu I-am dat telefon şi zice că-i bine. E adevărat ?
– Intr-adevăr este bine. Î-mi mai pune întrebări despre Campionatul Mondial de fotbal şi altele…
Din acest moment directorul nu-o mai asculta. Elevii au fost însoţiţi la ducere de directorul cu problemele tineretului din şcoală care i-a raportat că din condiţiile promise în nota ministerului nu era îndeplinită niciuna. I-a mai spus de regimul de cazarmă impus de comandanţi, de cazarea în corturi, de lipsurile în cele mai elementare dotări la întreţinerea igienei individuale, etc. De cum au ajuns în tabără, Comandantul securităţii Gorj, le-a cerut fiecărui elev, personal, să predea cuţitul ce-l avea asupra sa(avea de lucru cu maramureşeni). Nici un elev de-al nostru, n-a făcut acest lucru. Pur şi simplu au refuzat. Adăugaţi la acestea renumele clasei care trebuia să execute muncile ordonate şi de aici până la convingerea directorului că Anton a înnebunit, cărarea n-a fost tare lungă.
Directorul era convins că “acolo” se întâmplă ceva. A pus într-o dubă TV ce a considerat că-i necesar elevilor şi a plecat spre Pinoasa. Poate că n-ar fi plecat dar cu o seară înainte, l-a chemat pe Anton la telefon şi a început al chestiona. Ăla la orice întrebare pusă de director, n-avea alt răspuns decât, bine tovarăşe director, foarte bine tovarăşe director, aici totul este minunat tovarăşe director.