Nu manifesta nici-o curiozitate faţă de piesele acumulate. Adevărat era că plăcile nefiind tocmai noi, nu era exclus să-i fie cunoscute melodiile. El numai le depozita, le repara plicurile,le curăţa şi cam atât. Era continuu într-o căutare de plăci. Mai nou chiar dacă lucra ceva în particular, tot în plăci cerea plata. Pentru o placă pe care era imprimată vocea lui Constantin Drăghici, a păzit el cu soţia lui, timp de trei zile, o gospodărie şi doi copii. Vremea trecea şi omul nostru aduna plăci după plăci. Văzând marea lui pasiune pentru plăci, de ziua lui mi-am sacrificat şi eu o parte din salariu cumpărându-i cinci plăci noi. Foarte bine dispus aşteptam ziua când o să i le ofer. M-am prezentat la el şi radios i le-am înmânat.
– Mulţumesc dar nu trebuia.
– Hai măi că-ţi cunosc pasiunea aceasta de mult şi sunt bucuros că ţi-am putut face şi eu o plăcere.
– Iţi mulţumesc tare mult dar e păcat să dai atâţia bani pe plăci noi străine, mai ales că acum îmi ajung. Am destule.
– ???!
– Te văd contrariat. Te rog frumos să nu te superi, dar este aşa cum îţi spun.
– Omule mă dezamăgeşti! Ştiu sigur că te-ai băgat slugă trei zile tu cu nevastă-ta pentru o placă veche. Eu îţi ofer cinci plăci noi şi tu mă refuzi?
– De ce doreşti să mă înţelegi greşit cu tot dinadinsul? Ţi-am mulţumit şi în sinea mea am zis că am destule.
– Cum destule?
– Putem să ne aşezăm şi să vorbim ca doi prieteni aşa cum ne considerăm?
– Poftim am făcut-o şi pe asta. Ceteră-mi ce ai de-mi spus.
– Ştii că “şeful” se apropie de şaptezeci de ani. Va muri si el. Acum ce se transmite pe posturile noastre de radio şi televiziune. Numai ”folclor” contemporan şi ce-au realizat “dânsul” şi “dânsa”. Dacă or pierii, adu-ţi aminte că pentru preşedintele Sadat, în Egipt a fost declarată o lună de doliu, la noi nu se v-a prelungii atâta, dar o săptămână tot or face-o de doliu. Asta înseamnă o săptămână de muzică depresivă. Şi pentru cine şi pentru ce? Unde vom ajunge. Nu suntem destul de îndoliaţi. Eu am trăit când l-au îngropat pe Gheorghiu Dej, dar ăştia doi îşi fac planuri măreţe, de-ai întrece pe toţi. Atunci mi-a venit ideea cu plăcile. Am acuma atâta muzică de ascultat pe plăci, cu cele aduse de tine, mai mult de 72 de ore. Nu intenţionez să profanez un doliu, dar nici să-şi bată ăia joc de noi şi după moarte lor nu sunt de acord. Asta-i povestea plăcilor.
– Unii se gândesc şi la asemenea lucruri. Bravo domnule. Şi n-a avut tare mult de aşteptat, cu toate că n-a mai folosit ”atunci” plăcile. Alţii i-au avut grija. N-a mai fost nevoie de plăci.