Pe lista elevilor care se prezentau la examen erau si doi care din discutiile avute cu muncitori si maistri la locurile de munca unde au fost repartizati, reiesea ca unul a disparut de doua saptamani si celalalt de o luna!
Era in 1990, revolutia incepuse pe 17 Decembrie 1989 la Timisoara si pe 22 decembrie la Bucuresti. Despre cel disparut de doua saptamani se stia ca a mai avut o problema cu lucrarea de practica si in anul precedent: intentionase sa se prezinte cu lucrarea unui coleg de clasa, lucrare la care el nu avea nici un aport la realizarea ei. A fost descoperit si obligat sa-si faca lucrarea proprie.
Despre celalalt se stia doar atat, ca taica-sau lucreaza la Militie! Era citat drept un elev bun, nu facuse pana atunci nici o absenta de la practica. Profesorii erau ingrijorati, intrucat examenul “trebuia” terminat in aceeasi zi, dupa care imediat se intocmea si raportul si “situatia”. Ori, ce sa scrie in procesul verbal despre cei doi? Ca nu s-au prezentat? De ce? Ce masuri s-au luat etc. etc…
Vine randul celui care avea lucrarea personala si avea doua saptamani de absente. Spre surprinderea tuturor elevul intra in sala de examen… Noi cei din comisie ramanem “paf”, uitandu-ne unul la altul…
– Radule, unde ai fost tu de ai lipsit doua saptamani ?
Radu venise imbracat ca la parada modei: cu niste pantaloni de “piele de drac”, ultima creatie, in picioare cu adidasi PUMA, iar pe spate purta nonsalant o jacheta cu inscriptia ADIDAS.In acel moment in tara asemenea articole nu existau si de le-ai fi cumparat pe sub mana, costau injur de trei salarii medii. Erau un vis al oricarui tanar sa poarte asa ceva. Mai aveau si alti tineri ceva asemanator, dar erau imitatii sau la mana a II-a, ori cel din fata noastra era echipat complet cu toale nou-noute. Stiam ca e orfan, ca acasa nu aveau “dupa ce bea apa”, ca ceea ce purta acum el, la veniturile lor modeste, cu toate economiile posibile nu si-ar fi putut cumpara toalele acestea, nici in cinci ani.
– De unde ai tinuta asta (uite unde am ajuns cu intrebarile de examen!)
– Pai… stiti… de fapt… cand a inceput revolutia in tara, mai multi elevi din scoala am mers la Bucuresti. Tot timpul cat a durat revolutia, si eu am stat in Bucuresti. Poate ati vazut si dumneavoastra la televizor ca un reporter francez a scos o revista pe coperta careia era un baietas infasurat intr-un drapel tricolor. Aceasta fotografie le-a placut atat de mult francezilor, ca redactia revistei respective a dispus descoperirea identitatii si aducerea in Franta a micului rebotezat de ei “Gavroche Bucuresteanul”. Cat timp am fost prin Bucuresti si eu il intalnisem pe baiatul acela si ne imprietenisem. Cand 1-a gasit reporterul eram impreuna si afland ca suntem prieteni ne-au luat pe amandoi in Franta. Am plecat cu acelasi avion cu care pleca si Nationala de fotbal a Romaniei. Am fost asteptati la aeroport, de foarte multa lume, de numerosi ziaristi! S-au purtat cu noi cu multa atentie. Ne puneau sa le povestim despre “Revolutia noastra” din Romania, despre noi, despre romani, despre cum a fost sub tirul gloantelor. Am petrecut la Paris cateva zile minunate. Ieri ne-am intors din Franta si eu acum ma-am prezentat la examen. Poftiti, aici e si lucrarea executata de mine pentru examen!
Lucrarea corespundea normelor. I s-au mai pus doua trei intrebari si elevul a plecat. Cu totii eram atat de contrariati, nedumeriti, cum acest elev ajunsese sa participe la Revolutie, la Bucuresti,cum mai apoi a venit din Franta mai avusese si… grija examenului lui de practica!
Cand veni randul urmatorului absent de la practica – absentul de o luna – in loc de elev in clasa a intrat o femeie cam la 40-45 de ani, nu prea inalta, cam grasuta. Am asteptat. Dupa ce ne-a salutat, femeia a inceput cu glas scazut:
– Stiti, eu sunt mama lui…. cutare. in vara copilul meu a lipsit mult de acasa. Avea niste prieteni de varsta lui cu care umbla pe la video si filme. intr-o zi, cand vin de la serviciu, il gasesc singur acasa. Am ramas surprinsa. L-am intrebat unde-i sunt prietenii, daca nu cumva e bolnav. Se vedea pe el ca ceva nu era in regula. L-am intrebat:
– Ce-i cu tine, Nelule?
– Mama, toti prietenii mei au fugit in Ungaria… si a izbucnit in plans!
– Cum se poate?
– Asa! Au trecut granita si azi am primit un telefon in care imi spun ca au ajuns cu bine dincolo.