(vineri, 6 septembrie 2002)

Patru ani de muncă, cheltuială şi pregătiri, desfăşuraţi şi consumaţi pe perioada unei singure luni. O lună în care nu puţini au fost acei care erau „să-şi dea duhul”, în afară de acei care n-au mai rezistat acestor mari presiuni sau dorinţelor în acest mare consumator, inclusiv de vieţi omeneşti, care este FOTBALUL. Dacă trecem peste rezultatele pure ale acestui mare taifun care a fost şi de această dată fotbalul, rezultatele care ierarhizează pentru patru ani fotbalul mondial, constatăm că acei care se credeau „abonaţi de drept” au părăsit competiţia în faze umilitoare, considerate nedemne de ei(câtă infatuare) şi aruncând vina acestor eşecuri în spatele ori cui ei, „nevăzându-şi bârna din proprii ochi”. Cine şi-a dorit victoria, a avut-o, mult mai corect ca în alte competiţii de asemenea amploare. Cine a făcut primul casetofon nu a ştiut că pune bazele, la nivel mondial, a globalizării. Interschimbabilitatea acestor componente audio a făcut ca o casetă fabricată în Anglia să poată fi folosită în Burundi sau Japonia . Au urmat CD-urile, dischetele, şi de ce nu, chiar ecatarmentul liniei ferate. Multe din obiectele de folosinţă au avut un traiect neobservat din acest punct de vedere. Amintim aici că şi măsurile îmbrăcămintei, şi a Sistemului Internaţional de măsură care a fost adoptat de toate statele. Cu acest mare eveniment, al Campionatului Mondial de fotbal 2002, s-a constatat o globalizare a fotbalului exprimată prin faptul că jucătorii echipelor naţionale, sunt jucători mondiali. Indiferent a cărui stat este echipa, jucătorii ei joacă pe întreg mapamondul! De aici au apărut echipe care nu aveau un fotbal, un campionat intern, care să reuşească a se impune în lume. Numai că cercurile mondiale de afaceri percep globalizarea ca pe-o recolonizare a pământului, de aceia întâlnesc opoziţii puternice ori de câte ori se fac manifestări pe această temă, proteste care vor continua atâta timp cât împing lucrurile în acest sens. O caracteristică a acestui Campionat Mondial, a fost dorinţa de victorie şi luptă a echipelor pe întreaga perioadă de timp afectată meciului. Cine a aşteptat scurgerea timpului regulamentar de joc, şi-a lăsat punctele şi victoria celorlalţi competitori. Un aspect care a uimit pe toată lumea au fost construcţiile actualelor stadioane construite pentru derularea acestui eveniment mondial.
Obişnuinţa noastră de-a vedea o arenă, un teren dreptunghiular, împrejmuit de un gard şi având scaune, gradine, bănci sau alte lucruri pe care se poate sta şi care determină şi numărul de spectatori, actualele construcţii prezentate ca stadioane de coreeni şi japonezi, sunt nu numai monumente arhitecturale, dar şi complexe tehnice cu multiple folosinţe şi eficacitate nebănuită.
Aceste stadioane au oferit suprafeţe de joc ideale pentru fotbal pe întreaga perioadă a desfăşurării competiţiei, cu toate că au fost folosite în acest răstimp de trei , patru ori în meciurile oficiale, plus antrenamentele competitorilor, ele s-au prezentat excepţional. Echipele care au jucat fotbal au avut reale satisfacţii. Au fost meciuri întotdeauna grele pentru turci, camerunezi, irlandezi, japonezi, chiar şi SUA şi coreeni, conştienţi că de aceia s-au calificat la Cupa Mondială să aspire la câştigarea ei, să lupte cum numai ei au ştiut şi astfel au reuşit să facă faţă „măriilor” dar şi spectacol, că de, fotbalul în final este un spectacol, este conceput ca un joc nu numai ca sursă de îmbogăţire.