(sâmbătă, 10 august 2002)
Răposatul Eugen Barbu, în destăinuirile sale unui prieten, spunea că: „îmi este teamă de coala albă de hârtie” . Ca să treacă peste acest început de scris, peste acea teamă, făcea un plan, o schemă pe care o dezvolta, şi aşa începea viitoarea carte. Mărturisesc că de această dată şi mie mi-a venit greu să scriu acest articol, dar din cu totul alte considerente. Primul dintre ele este acela că un postulat al învăţării este repetiţia. Este foarte adevărat, dar până când să repeţi acelaşi lucru despre mizeria vieţii şi cei care ar fi trebuit să ştie acest lucru nu dau nucu-un semn că au priceput. De ce trebuie ca o ţară bulversată să blocheze drumuri, să facă greve, marşuri demonstraţii ca acei pe care i-am ales, pasă-mi-te a ne face nouă bine, ţării, ei îşi fac acest lucru numai pentru ei, De aici pleacă necinstea. Pactele făcute cu unele federaţii sindicale au menirea ca ei să poată face ce doresc, iar acei care au semnat aceste pacte şi-au pierdut dreptul la cuvânt şi proteste. Dăscălimea de această dată este hotărâtă să ducă lupta până la capăt dacă actualii conducători vor avea „răbdarea” să-i păsuiască şi cei din exterior. Şi dascăli sunt ferm decişi în această crâncenă încercare datorită faptului că ei nu trăiesc pentru azi, ei trăiesc pentru copii, pentru viitor. Şi Domnul Năstase trăieşte pentru viitor. Pe domnia sa nu-l interesează actuala guvernare, dorinţa dânsului este să fie ales de şef de stat. Tot ce-şi doreşte să schimbe sunt articolele din constituţie care ar trebui să-i asigure această demnitate şi cu puteri mult sporite(să fie votat doar de oamenii din legislativ, pe care-i domină deocamdată) Nu de puţine ori l-a criticat pe răposatul dar multe din comportările dânsului de la el au fost copiate. Greva din învăţământ este semnalul grevei generale, la care se vor alipi şi alţii. Dacă opoziţia n-a fost capabilă să schimbe guvernul, se vor găsi alţii care întradevăr iubesc acest popor şi nu doresc altceva ţării şi oamenilor ei numai binele. Este vorba de binele tuturor nu numai acelor care se prezintă cu sfaturi şi minciuni la televizor şi sunt conştienţi că sumele câştigate de contribuabili sunt mult inferioare fiscalităţii impuse. Cu toate acestea în parlament preocuparea de bază se pare că este scobitul în nas (vor fi de pomină cu manierele acestea. Omul simplu-şi pune întrebarea: „ Ce ţară-i aceasta în care dacă furi o pâine eşti sancţionat penal iar acei care pot da ordonanţe de urgenţe care legiferează fapte ce eludează legile nu dau socoteală nimănui”. Este vorba de blocarea sau abrogarea unor legi organice prin aceste urgente ordonanţe. De aici rezultă că un ministru poate ori când anihila un întreg parlament. Să ai parlament care îl poate ori cine evita, nu dă nimănui de gândit? Ce pot fi, sau ce pot pregăti aceste acţiuni îndreptate împotriva tuturor?! La gânduri mai bune domnilor!