(15 iunie 2000)

Nimeni nu poate spune că în ultimii zece ani a trăit bine, tihnit. Acei care au reuşit să „adune ceva” n-au scăpat de teama că vor afla şi alţii (unii chiar sunt întrebaţi deja). Au mai fost şi din aceia care după ce au prins potul (vezi pe acei care ştiau primii când se devalorizau banii şi-şi cumpărau câte „orice”) şi la câte-o beţie ne „ameninţau” că ne „îmbracă „ în bani. (pe unii i-au îmbrăcat alţii). Dar cei mai mulţi şi-au pierdut nădejdea, serviciul, familiile, uneori chiar viaţa. În această perioadă de tainică speranţă, creştea constant credinţa cu care ne mângâiam sufletele golite de personalitate. Cineva-mi spunea că în ultimii trei ani s-au vândut mai multe Biblii şi cărţi de rugăciuni decât în anteriorii 50 de ani. Poate deziluziile, poate dorinţa în crearea unui ideal, poate pur şi simplu reîntoarcerea spre sine şi Dumnezeu, de la care îşi doreşte măcar o minimă protecţie, mângâiere şi o minimă certitudine. Am avut şi revelaţii: „Dumnezeu te iubeşte cu atât mai mult cu cât te cearcă mai mult”.Am avut şi orgolii. Am fost primul stat de confesiune majoritar ortodoxă care a fost vizitat de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea. Oare din toate aceste derulări de fapte poporul a înţeles ceva? Sufletul românului şi-a mai adăugat un singur carat inimii sale? Greu de spus. Din cele patru milioane de maşini care se zbat pe drumurile ţării, când vezi că te-a uitat Dumnezeu într-o staţie de autobuz, şi ele trec în şuvoi una după alta, dar nu opreşte niciuna să te întrebe ce faci acolo. Dintre ei majoritatea sunt necunoscuţi, dar colegii, neamurile tale. Dar foştii elevi, cunoscuţii ? De la toţi beneficiezi de o fluturare de mână, care de fapt arată distanţa dintre sufletul său şi tine. Unul n-ar opri să-ţi arunce un „bună ziua”, un „ce mai faci?”. Am fost şi la alegeri. Toţi sunt convinşi de faptul că electoratul român ştie deja să vadă dincolo de „vrăjeala” politică, să discernă. Cu toate acestea, unul dintre candidaţi ce se dorea ales ne-a „oferit” un tablou care a costat în jur de 60 milioane, tablou ce conţinea persoana dânsului, la dimensiuni la care nu l-am văzut nici pe Stalin şi nici pe Ceauşescu. Ştiind că în circumscripţia ta electorală ai „locatari” în canale, în beciuri, sub copaci, apoi mai ai şi muritori de foame. La toate aceste necazuri care planează pe capul electorilor, cum îşi permit unii să sfideze bunul simţ? Această oroare n-am crezut c-o poate face un „suflet” de român.
Foarte puţini ştiu că starea de sănătate a populaţiei active şi a pensionarilor, care au beneficiat de ”cunoştinţele savantei”, este precară şi mult mai rea ca a acelora de după cel de-al doilea război mondial, când aproape nu erau cunoscute: diabetul, bolile cardiovasculare, SIDA, şi chiar TBC-ul era stăpânit. Vă rog uitaţi-vă pe drum la această populaţie bolnavă. Cu toate acestea gestul de-a lua (şi eventual a şi restitui) sacoşa unei femei mai în vârstă, a oferi locul în autobuz sunt gesturi tot mai rar întâlnite. Dacă-i cădea pe drum, nimeni nu-ţi va oferi un pahar cu apă deoarece nu sunt cişmele în oraş.
Aici am ajuns. Fi-vom măcar ce-am fost, altfel de ce ne-am cumpărat Bibliile?!