(8 aprilie 2000)

Am străbătut „frumoasele” zile ale redobândirii „părţilor sociale”. Aveam bani mulţi, care se devalorizau văzând cu ochii. Am mai petrecut şi alte zile „frumoase” care accentuau haosul din fosta societate „bine diriguită”. Am început să cunoaştem, dar mai ales să simţim, efectele şomajului, urmate de acea cădere psihică cu armatele ei de sinucigaşi, după care a venit acea nesiguranţă, când nimeni nu are încredere în nimeni. Acum suntem „aici” . Din 16 milioane „populaţie ocupată în câmpul muncii” am rămas 5,3 milioane. Sunt unii în aceste momente care-şi pun întrebarea:” de ce n-or fi bani la buget?” Tot ‘mnealor au crescut taxele (pe maşini, pe clădiri, taxe comunale etc.), exact atât cam cât este salariul minim pe economie (başca pensiile) şi acum sunt foarte supăraţi că „unii” , care între timp au devenit „majoritatea”, nu-şi plătesc obligaţiile. Păcat că dânşii atâta matematică nu ştiu să facă o scădere, o simplă scădere, şi atunci ar sesiza deficitul de bani sau de minte. Ce dânşii au „realizat” am văzut. Cu toate acestea, toţi ştim că nimic nu se poate face fără ordine. Latura dureroasă-i că fiecare aşteaptă ca „celălalt” s-o facă.
În anul 1953, un copil de zece ani făcea ordine în parcul din Bistriţa. Trecând pe lângă parc nota numerele de biciclete (da pe atunci bicicletele aveau numere), a acelor comozi care nu-şi duceau bicicletele pe lângă ei pe aleile parcului. Lista cu numerele de biciclete o lăsa la ofiţerul de serviciu al miliţiei şi persoanele „în cauză” a doua zi se înghesuiau la ghişeu să-şi plătească amenda care cu timpul sporea.
Acum suntem mai „elaboraţi”. „Unul” vede o maşină parcată aiurea. „Dă” un celular la un anumit sevice. Apare o maşină cu doi meseriaşi care-i blochează roata şi se felicită firesc cât au fost ei de grozavi. Este eficienţă nu? Sunt în Baia Mare în jur de o sută de atelaje cu câte un căruia îi numeri coastele. Aceste atelaje, în existenţa lor, n-au cărat nimic util ci numai lucruri furate ! În atelaje sunt 3-5 indivizi care se aruncă în haită pe ce şi-au propus să subtilizeze şi dispar. Se cunoaşte numărul acelor atelaje? Poate cineva explica cum persoane fără case, fără pământ în oraş, fără păşune, poate întreţine un cal şi propria-i familie? Cunoaşte cineva cine-i constructorul acestor atelaje?
Toată lumea se plânge cât de rele sunt drumurile. Frumos ar fi ca „aceiaşi lume” să se fi plâns şi cât de rele au ajuns trotuarele pe care tot dânşii „au tras” ale lor maşini, cunoscând că trotuarele n-au structuri de rezistenţă, iar maşinile nu de puţine ori sunt de tonaj greu. Lăsaţi domnilor trotuarele pietonilor !
Poate ar mai trebui spus şi acelor care momentan sunt foarte preocupaţi de alegeri, de folosirea banului public, ca domniile lor să „prindă un scaun”, că o populaţie disponibilizată de câteva milioane de oameni este periculos să nu aibă nici-o preocupare în producţia de bunuri. Unii au încercat ceva şi au reuşit primul faliment.
Am putea începe de aici nu?!