„Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor”
-EMINESCU-
Aceasta-i „explozia „ lui, la maşinaţiunile guvernului de atunci, care l-au scos din funcţia de bibliotecar, mai apoi şi din cea de revizor şcolar. Poate că, dacă nu cădea guvernul ar mai fi fost revizor şcolar dar rapoartele înaintate de Eminescu arătau starea jalnică din învăţământul românesc la acea dată, în anul 1875. Acum stimaţi cititori „este mult mai bine”. Salariul minim pe economie este de 1,4 milioane, dar nu şi pentru dascăli. Nu se alocă alţi bani pentru reparaţii, pentru materiale didactice, sau materiale de instruire. De bonuri de masă nici nu poate fi vorba. Cu toate acestea, după revoluţie ne-au vizitat şi pe noi, un ministru sau altul ai învăţământului din ţările respective, unii cu ocazia Olimpiadelor şcolare internaţionale. Trei dintre miniştrii de resort din: Franţa, Turcia şi Polonia, în diferite ocazii, s-au exprimat că:”Învăţământul românesc este cel mai bun din Europa”. Axându-se pe aceste fapte, ne-a promis şi nouă dascălilor, salariul minim pe economie domnul Adrian Năstase care cu nici o lună în urmă ne cataloghează pe dascăli de handicapaţi (vezi ziarul Libertatea Nr.3329 din 11 iulie şi, pentru a vedea că exprimarea nu-i întâmplătoare, în programul perfectat între organismele UE „ăia îşi fac datoria şi s-au achitat de sarcinile ce le-au revenit prin convenţii”. Contractele erau ca partea română să contribuie cu „cealaltă jumătate” printre care şi elaborarea manualelor. Ciudăţenia vine de acolo că acele manuale nu s-au tipărit nici unul în provincie şi nu au obţinut nimeni din provincie aprobare pentru a tipării, dacă a realizat, un eventualul manual. Cu toate acestea au existat şi cadre didactice din provincie care au realizat manuale. Acestora li-s-au pus atâtea piedici până i-au dus la descurajare. Una dintre acestea era realizarea manualului tipărit deja şi să fie pus şi pe suport electronic… de aici era simplu pentru unii…. Dar nu s-au realizat multe tipuri de manuale şi se pare că metodele de muncă se doresc aceleaşi ca şi până acum. Văzând marea masă a şomerilor am elaborat două metode de calificare. Una se referea la calificarea persoanelor care lucrează „pe apucate” şi cum s-ar putea califica, cealaltă a OMNIMESERIAŞULUI, preconiza un meseriaş care să nu poată fi trecut în rândul şomerilor. Acestora li-se face o cultură tehnică aplicată care să le permită adaptarea foarte rapidă la o eventuală schimbare de produs. Le-am adus la cunoştinţa Ministerului Învăţământului şi Cercetării în 2 III 2001, iar prin adresa 16669 mi se răspunde: „Am luat act de propunerile dvs., care vor fi înaintate spre analiză direcţiei de resort”. Au trecut şase luni. Peste o lună începe şcoala. Aşa ne conduc, aşa mergem înainte! 13 august 2001