– Domnule decan, va respect prea mult pentru a va preciza ceva. Asa ca in aceasta privinta v-as ruga, daca se poate, sa nu mai continuam! De fapt nu as dori sa mai continuam cu nimic…
– Bine. Eu nu doresc sa impun nimanui nimic! Nu vreau, Doamne fereste sa te ranesc, dar o rugaminte pot sa am la tine?!
– Da!
– Ai putea sa mai treci pe la mine? Poate peste doua trei zile sau peste o saptamana, atunci cand ai tu timp, sa ne mai vedem!?
– Da, cred ca asta as putea. Sa traiti!
– Buna Victor, de fapt “la revedere”!
Aceste ultime cuvinte Victor nu le-a mai auzit, era deja pe coridor.
Decanul ramase cu inima grea. Problema se complica, nu se deslusea. Acum isi putea lua adio de la linistea pe ziua de azi, adio de la cercetare. Victor nu-i dadea pace. Plecarea de la decan il si umilea, il si enerva pe Victor. Grija .fiecaruia “de el” il scotea din tatani. Ce dracu’ le trebuie la toti? Nu mai incap de mine?! Pe alee vazu o cutie de conserva goala si-si propti “spitul” in ea. Radu, care venea de pe aleea din fata il “acosta”:
– Cum o mai duci, boierule?
– Ia, vezi de drum, Radule!
– Ehei, cine esti tu? Camera singur ai, poti petrece… de, poti da “meditatii” bobocelelor… Nu termina bine de zis ca primi “un ciocan” bine plasat de se vazu sarutand iarba!
– Ma, da mare magar mai esti, Victor!
– La asa interpelare asa raspuns! Victor intra in camin.
Cum pe drept ii imputase Radu, el statea singur intr-o camera. Avea conditii privilegiate. Acum, sa nu se inteleaga gresit: si aici au fost repartizati inca trei studenti, dar in ultima saptamana modul de a fi al lui Victor i-a facut sa-si ia campii, dormind pe la colegi.
Pe pereti in multe camere de studenti, atarnau afise, postere cu automobile, cu femei incitante etc. Aici in locul lor se vedea doar urma pastei de dinti cu care au fost lipite, peretii aratand ca mancati de molii, producand un soc depresiv si dureros parca. Nu te puteai aduna, nu te puteai concentra. La toata aceasta atmosfera se adauga si “problema lui”, ce nu-1 lasa in pace nici o clipa Victor stia ca a fi chemat la decan, chiar daca el era cu dansul “Domnul Vica” si chiar daca nimeni nu urlase la el, nu se va incheia cu atat. A fost un preambul inainte de-a se lua unele masuri. Ce fel de masuri? inca nu realiza. Nu i s-au adus imputari, nu i s-a propus nimic, dar el stia ca o data ajuns la decan, chestiunea solicita rezolvare in maximum o saptamana, daca nu chiar in cateva zile si primul care trebuie sa se pronunte va fi tot el, Victor. Si la ce sa se pronunte? Ca regreta ca a crescut? Ca timpul biologic se razbuna si-l arunca pe el in cidata criza biologica? Pe cine intereseaza aceste probleme? Aceasta este o problema pe care si-o rezolva fiecare, nu ? Ce, altii n-au trecut prin aceste situatii? Da, dar lui ii da o frica de moarte de cand a aparut SIDA! Si SIDA te primeste in sanul ei, dar nu te mai cedeaza – a citit intr-un pliant. Unii s-au deprins cu… treaba lor…lui nu-i trebuie asemenea lucruri.. Doreste sa ramana om. Nu doreste sa se culce cu orice fata, cu orice femeie… Si daca aia ramane gravida? Se “rezolva” – spuneau unii. Da, se rezolva, numai ca… copii nu se pot “rezolva”! Copii se cresc! Si … daca se casatoreste, din ce-si va tine familia?!
Nu se putea concentra si datorita faptului ca toate balamalele usilor si ale ferestrelor scartaiau si zbarnaiau la cea mai mica bataie de vant Asta are alt substrat. De cand “ne platim” datoriile” in tara nu se gaseste nici atata untura cat sa ungi o balama ruginita. Ei, astea da probleme! Se gandi oare cum de maica-sa-1 il nascuse la 17 ani? A! da, pe atunci barbatii se casatoreau inainte de armata. Si acum, intr-o comuna nasaudeana vecina – Maieru – baietii de 19 ani, necasatoriti sunt considerati “tomnatici”! Pana pleaca in armata, barbatii, au doi trei copii. Ei considera ca acestia vor fii adevaratii stalpi la batranetea parintilor! Da, dar in situatia lui, ca viitor licentiat, ce-i de facut. Acum – se gandea – sa se duca la ai lui si sa le spuna: “De acum sa munciti mai cu spor ca-mi iau si eu nevasta si trebuie s-o tineti si pe ea”. Asta ar mai lipsi!… Interesant e ca pana acum nu l-au preocupat in nici-un fel copiii… Acum a inceput sa se uite dupa ei. Parca si-ar dori unul… Zeci de astfel de intrebari la care nu gasea raspunsuri ii treceau prin cap. Cel mai mult il durea ca aceste lucruri, n-avea cu cine le discuta.! Se inchista in el! Si-i intrista si pe altii. Oare devenea o lepra, un om de nimic. In vacanta n-a mai plecat acasa, a mers la un coleg, i-a fost rusine sa se intoarca in sat. Ce sa le spuna? Ca a devenit un ratat, ca toaca banii parintilor pe nimic?… Doamne, nu ma lasa, nu ma parasi!