Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

Lecturând diferite declaraţii ale unor personalităţi din ţară sau din alte ţări, ori poate auzindu-le la radio şi la televizor, omul de rând se cruceşte cât de greu se poate realiza la noi privatizarea. Cu mult mai anevoios se “naşte” o industrie care înseamnă pur şi simplu prosperitate, În această ramură economică, ce permite fiecăruia să facă ceva, să încropească ceva, cine a încercat, a constatat cu stupoare că este imposibil. Un individ doreşte să investească cât de puţin poate dacă-i vorba de capital, mai multă inteligenţă şi muncă ca să-şi scoată şi el, de ce nu, şi un profit. Nu-i necesară (poate) o singură lună ca să falimenteze, deoarece constată că el, indirect, finanţează statul din profitul care normal trebuia să fie al lui. Când D.T. Remeş a crezut că scumpind gazul şi gigacaloria îşi umple visteria goală, a adus o pagubă statului de mărimea unui P.I.B., distrugând întregul sistem de termoficare din fiecare oraş şi punând pe drumuri zeci de mi de şomeri. Acest fenomen s-a produs datorită faptului că N-A MAI FOST DIN BUZUNARELE CUI SĂ IA, Valul mare a făcut că lumea a renunţat la încălzire şi la apa menajeră neavând din ce le plăti. Recenta scumpire a energiei electrice este ultimul mare val de FALIMENTARE A ŢĂRII. Oamenii vor reduce consumul la minim şi din nou în loc să capete banii scontaţi vor pierde şi mai multe posturi de la Electrica. Cine se va uita la televizor cu burta goală? Dar dezastrul propriu zis se va localiza în Economia ţării, estimare făcută de UE, care-i reală. Ce mic întreprinzător îşi poate permite ca simpla pornire a unui motor de 1kw să plătească 30.000 lei, care de fapt nu-i aduc nici-un venit, practic aruncând la fiecare pornire acea sumă. De aici, descurajaţi şi în imposibilitatea de-a rezolva ceva(energie cu preţ de lux, fiscalitate mare) vor falimenta unul după altul, toţi care au iubit ŢARA şi şi-au cheltuit ce aveau pentru a face ceva. Acestea, “facilităţile” făcute IMN – urilor şi evident şomajul se vor dubla. Ieftinirea energiei electrice ar “trage” economia după ea şi oamenii şi-ar permite să “încerce” o afacere. Toate aceste reculuri se vor aduna în toamnă, când intrarea în iarnă va fi un coşmar pentru peste cinci milioane de suflete. Nu doresc să fiu cinic şi să port vorbele altora care au spus că”problema locuinţelor în ţara noastră s-a rezolvat. Au plecat definitiv din ţară un milion de români, rămânând un milion de apartamente pentru cei fără case”. Nu cred ca acest guvern să devină cinic cu acei care l-au pus în fruntea ţării. Sunt convins că domniile lor sunt acolo să rezolve problemele ţării, nu să le agraveze. Ni-i dorim să fie AI NOŞTRII. 14-20MAI 2001.

Category: arhiva articole
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.