Usa se deschise scartaind si in cadrul ei aparu Viorica, studenta in anul II, fata dintr-un sat vecin cu al lui. Se cunosteau destul de bine inca dinaintea venirii la facultate. Aici s-au reintalnit, dar Victor, in doi ani nu avuse ochi decat pentru invatat. Compania fetelor nu fusese pentru el o preocupare.
– Buna, Victor!
– !? (a ramas fara replica).
– Nu ma inviti sa intru?
– Pai… Vezi tu… si se zapaci de-a binelea.
– Nu toate lucrurile se vad! Unele se si spun. Altele se simt.
– Ai trecut la filosofie, de faci atatea rationamente – isi mai reveni, dansul
– Eu, nu! Dar tie se pare ca ti-a cam inghetat ADN-ul.
– Ietete… mare profa mai esti!
– Victor, noi nu mai putem discuta normal?
– Fata draga, ai tu “ceva” de discutat cu mine?!
– S-ar putea… De ce nu-ncerci sa ma asculti?
– …te ascult…
– Uite ce e! in primul rand as dori sa revii la tine insuti. La Victor cel pe care l-am cunoscut candva.
– Auzi, si tu vii cu “morala”? Te-a trimis cineva?
– Nu m-a trimis nimeni. Vin din proprie initiativa si nu mi-am propus sa-ti fac educatie! Dar sa stii ca pe acest ton nu doresc sa mai discut cu tine! Daca ai putin bun-simt… daca nu,… te rog sa ma scuzi de deranj! Si dadu sa plece. Victor se ridica fara sa vrea si o privi incordat. Nu dorea s-o jigneasca, mai ales ca inainte vreme, nu de putine ori, se simtise bine in preajma ei. Era o fata inteligenta cu care avusese intotdeauna subiecte interesante de discutie. Dar nu se gandise niciodata sa-i faca curte. De altfel, nici unei fete! Ce sa-i spuna? Cum sa procedeze? ii venea greu sa iasa din “starea” lui… ii devenise oarecum comoda aceasta stare. Aceasta fata ii cerea “actiune”. De fapt ii impunea ceva… si nu avea chef… Ei bine? …ii placea starea lui, asa dezlanat cum era si labartat in pat. Intr-un cuvant era cam pornit pe el insusi. Dar acum ceva parca il intriga la aceasta fata, poate ca-1 enervase ca i-a intrat asa pe nepusa masa in barlog… si cand iti intra o fata in casa trebuie sa te apuci de curatenie… Sa faci ceva.. .Dracu sa le ia!…Viorica a stat cat a stat, a vazut ca Victor nu-i mai zice nimic, s-a intors si a plecat. Scartaitul usii, care era ca un zgomot de fond, parca ar fi tras prin Victor o sarma ghimpata, producandu-i o usturime mai dureroasa ca plecarea fetei. Cert e ca 1-a rascolit. A alergat spre usa si a strigat:
– Stai tu! Ce te sifonezi asa de repede? Ia, vino incoace! Ea reveni cu pasi oarecum voit sovaitori.
– Tu esti mai putin “sifonabil”?! Vine omul la tine si in loc sa-i oferi un scaun tu iti “expui” totala si importanta ta indiferenta, care nu numai ca insulta un om ce ti-a calcat pragul, dar ii distrugi total pofta de viata!
– Bine, bine, scuza-ma, hai ia loc! ii oferi un scaun.
– “Bine, bine!” asa sunt toti barbatii: peste vina lor sa treci repede, dar ei peste o vina a femeii nu trec cu una cu doua, “trag tare de ea” ani si ani, uneori o viata intreaga!
– Eu nu stiu cum is “toti barbatii”! Sa discutam de persoanele prezente! Bine!?
– Nu vreau sa incepi cu fel de fel de … uite, mi-era totul asa de clar in minte inainte de a veni si… acum m-am zapacit de tot… nu stiu cu ce sa incep!
– Hai, da-i drumul cu inceputul !